Alba Iulia a fost gazda celui de-al 7-lea concurs dedicat depistarii pierderilor de apa. 23 de echipe din Satu Mare, Suceava, Bistrița, Brăila, Drobeta Turnu Severin, Piatra Neamț, Botoșani, Sibiu, Constanța, Ilfov, Galați, Oradea, Baia Mare, Craiova, Cluj, Timișoara, București, Harghita, Turda, Iași, Târgu Mureș, Deva și Brasov au participat la cea de-a 7-a ediție.
Concursul a constat în parcurgerea a patru trasee, având la dispoziţie 30 de minute pentru fiecare traseu. Fiecare echipă a indicat locul cu posibile avarii, confirmarea facându-se în urma săpăturilor. Punctajul echipelor s-a stabilit în funcţie de distanţa cea mai mică faţă de locul real al defecţiunii.
Câștigatoarea acestei ediții și viitoarea gazdă a concursului este echipa de la Apaserv Satu Mare.
Echipa din partea S.C. Apaserv Satu Mare S.A. a fost compusă din inginerul şef Matuz Bela Tiberiu, ing. Cuibuş Călin, Karpinszki Levente şi Mureşan Ioan.

https://www.facebook.com/pages/Detectivii-Apei-Pierdute-Water-Loss-Detectives/