În aprilie 1911, după finalizarea rețelei de canalizare, în Timișoara a început construcția stației de epurare, prima din România. Lucrările au fost făcute de antrepriza „Construcții Generale Budapesta”, iar staţia a fost pusă oficial în funcţiune în 26 octombrie 1912.
Capacitatea nominală a staţiei de epurare era de 570 l/s. Tehnologia se baza pe treapta mecanică. Nămolul din bazinele de decantare era folosit în agricultură şi viticultură, după uscare. Apele reziduale epurate erau pompate direct în Bega, cu două pompe cu piston cuplate cu maşini de aburi orizontale. În cazul ploilor torenţiale, la depăşirea unui prag deversor, apele pluviale erau evacuate în Bega prin intermediul a trei pompe centrifuge cuplate cu maşini de aburi verticale. În curtea staţiei au fost plantaţi pomi fructiferi şi ornamentali, care dădeau un aspect de parc staţiei, aleile şi drumurile de acces în interiorul staţiei erau acoperite cu zgură şi frumos întreţinute.
Însemnări de peste 100 de ani
Jurnalul lucrărilor de construcții de la stația de epurare, care consemnează realizările zilnice şi observaţiile făcute de coordonatorii de pe șantier, începe astfel: „La 18 aprilie 1911 a fost predat executantului amplasamentul de lucru, cu măsurătorile expuse în figura de mai jos. Lucrările de excavaţie au fost executate de către primăria oraşului până la cotele notate. Semnat Stan Vidrighin… ”
Zilnic, la construcţia staţiei au lucrat, în medie,200 de oameni, majoritatea zilieri. Pe timp de iarnă, numărul acestora a scăzut foarte mult. Din 14 până în 21 ianuarie 1912, în jurnal erau consemnați doar opt muncitori. Din cauza iernii foarte geroase, în această perioadă s-au făcut doar lucrări de montaj în sala maşinilor şi sala cazanelor. Muncitorii se încălzeau cu patru sobe, care mergeau continuu. Pentru că se însera devreme, din 24 ianuarie, primăria a pus la dispoziţia muncitorilor şase lămpi electrice tip lumânări, care erau aprinse începând cu ora 16.
