Eclipsa de soare a fost observată și de la Aquatim. Cu ajutorul câtorva colegi ingenioși, la mansarda clădirii Aquatim de pe str. Gh. Lazăr nr. 11, a fost amenajat ad-hoc un „observator astronomic”, dotat cu ochelari speciali și un „ochean” pentru urmărirea eclipsei.
Potrivit site-ului Observatorului Astronomic Vasile Urseanu din București, eclipsa de soare vizibilă în România în 20 martie a putut fi observată la Timișoara între orele 10:40 și 13:00, maximul înregistrându-se la ora 11:49, iar procentul de acoperire al soarelui fiind de 52,3%. În Arad, Oradea și Satu Mare gradul de acoperire a fost și mai mare, conform aceleiași surse.
Fotografii: Mihai Grozăvescu