Ni se întâmplă frecvent, aşa-i?, să stăm în faţa televizorului sau chiar în tribune, urmărind cu maxim interes şi admiraţie un bun înotător, campion sau doar aspirant, desfăşurandu-se, uimindu-ne cu rezistenţa şi rapiditatea, dobândite în urma sutelor de ore de antrenament, toate pentru a-şi asigura un titlu multrâvnit!
Dincolo de fascinaţia pe care o degajă o competiţie sportivă, cu şi prin intermediul apei, se nasc şi câteva întrebări, fireşti până la urmă, legate de temperatură, PH, filtrare, mediu înconjurător. Care este temperatura optimă pentru ca un înotător să dea maximul, cât de des se filtrează apa, ce norme trebuie respectate, cât de sigur este bazinul respectiv?
Răspunsurile sunt extrem de interesante, nu doar pentru inginerii chimişti:
-apa trebuie sa fie la o temperatură de minim 24 grade (norma de curs stabilită de Federaţia Internaţională de Nataţie – FINA) , 27 grade (norma uzuală în cadrul competiţiilor de 3-4 ore)
-apa trebuie să fie egală celei potabile ( PH-ul de 7.2, maxim 7.8)
-claritate bună (transparentă) cu tratare fizico-chimică cu substanţe dezinfectante ,coagulante, care distrug algele microscopice (de exemplu sulfatul de cupru)
-se admite că apa care intră în sistemul de filtrare sa aibă conţinutul de suspensii intre 10-30 mg/l
-alcalinitatea (TA): 80-120mg/l CaCo3 (max. 180 mg/l
-duritatea: 5-10 dh
-acidul cianuric (CYS ) ideal 30-50 ppm (max. 100-150)
Impunerile sunt foarte stricte pentru că şi consecinţele nerespectării, întru totul, a lor sunt periculoase. Spre exemplu, un PH scăzut sub (7.0) poate duce la colorarea echipamentelor, arsuri la ochi, disiparea clorulului, apariţia petelor pe suprafaţa bazinului. Şi un PH ridicat poate face mult rău: formarea depunerii de calciu şi a altor metale pe suprafeţele bazinelor şi echipamentelor, disconfort la ochi şi piele, tulburarea apei, ineficienţa acţiunii clorului.
Normele impuse de FINA sunt perfect justificate, scopul lor fiind acela de-a asigura excelenta calitate a apei şi siguranţa competitorilor.