A câştigat teren, vizibil, în ultimii ani. Pare o artă ciudată, la prima vedere. Seamănă cu graffiti, dar nu e. Atrage toate privirile pentru că e specială. E…arta stradală! Sau, în limbaj internaţional, Street Art. Pentru că e bună şi face bine oraşelor, estetic şi artistic, în lumea largă i se dedică deja festivaluri de mare impact la care e greu să prinzi un loc, la care e un privilegiu să participi!
Intrată timid, acum vreo cinci ani, şi în Timişoara, arta stradală se poate mândri, în prezent, cu un happening de toată frumuseţea: FisArt. Festivalul, de întindere internaţională, reuneşte artişti de peste tot, înarmaţi cu sprayuri colorate, idei extraordinare şi…finalitate de revistă. De specialitate, evident! Operele de artă stradală ne atrag atenţia deja, fie că sunt pe pereţii unor clădiri triste şi gri (iniţial), fie că sunt pe rezervoare imense sau ziduri întinse.
Cei care sunt “umărul” Fis Art Timişoara, Sergio Morariu şi Corina Nani, sunt de o modestie rară… Artişti, diferiţi prin profesie, Morariu fotograf, Nani designer, cei doi sunt veşnic în căutare de noi provocări. A se subînţelege spaţii non conformiste, clădiri atipice, suport artistic inedit cum ar fi bucăţi de ţevi, robineţi, tubulatură. Întâlnirea cu Aquatim SA a fost, deci, inevitabilă! Fiind o companie deschisă noului, am marşat, cu bucurie sinceră, într-un parteneriat, sperăm noi de lungă durată cam pe atât de intens şi profesionist cât este inspiraţia artiştilor de Street Art!
Fis Art 2016 debutează în 2 iulie, în diverse puncte din oraş, unde se vor instala, cu arme şi bagaje, artiştii veniţi să schimbe faţa şi spiritul Timişoarei. Aceştia vor crea opere inedite, precum în oraşele simbol ale lumii, celebre pentru promovarea Street Art.
Aquatim a decis, prin urmare, să le ofere celor peste 20 de artişti spanioli, sosiţi din 22 iunie la Timişoara, spaţiile generoase din incinta Staţiei de Tratare a Apei Bega, de la clădiri, ziduri până la ţevi şi tubulatură diversă. Faţa incintei va fi complet schimbată, surpriza urmând să fie mare şi pentru noi!
Fis Art este un festival atipic, ce se desfăşoară fără perioade fixe, pentru că artiştii internaţionali vin spre noi, în decursul unui an întreg, în funcţie de cum pot şi de angajamentele luate în avans. Cert este că în decembrie, la galeria Calpe, se va pune punct evenimentului printr-o expoziţie de artă stradală, un semn de simpatie lăsat de fiecare artist în parte pe suporturi cât se poate de inedite.
Aşadar, Aquatim începe numărătoarea inversă întru transformarea senzaţională a Staţiei Bega! Vă vom tine la curent cu desfăşurarea de…tuburi şi sprayuri, pas cu pas. Credem în acest proiect, credem în nevoia de transformare a Timişoarei, printr-o artă nouă, modernă, nonconformistă!