Meteorologii germani au emis, pentru prima dată în istoria meteorologiei mondiale, un cod violet de avalanșă! Aceasta înseamnă că urmează să se depună un strat nou de zăpadă, de până la un metru înălţime. Nici vântul nu ține prea mult cu locuitorii Germaniei, pentru că acesta va ajunge să bată cu până la 85 de kilometri la oră!
Până acum, în Alpi, a fost în vigoare un cod roşu, după ce a nins mai bine de o săptămână. Codul roşu rămâne valabil la vecinii austrieci. Din nefericire, trei schiori au murit recent, în urma unei avalanşe masive.
Revenind la emiterea în premieră a codului violet, în sudul Bavariei ninge de mai bine de o săptămână aproape fără oprire. Este cel mai sever cod posibil: 1.100 de oameni sunt blocaţi într-o staţiune de schi din regiunea Allgäu, după ce o trecătoare montană a fost acoperită de o avalanşă. Echipele de salvare vor evalua riscul și vor decide momentul în care pot interveni.
Autorităţile germane au mobilizat sute de pompieri şi din alte părţi ale landului, unde nu sunt probleme, plus 1.700 de soldaţi. Cum un ghinion nu vine niciodată singur, la altitudini mai mici, unde este mai cald, a apărut un alt risc major, cel de inundaţii, deoarece zăpada a început să se topească…
Un val de zăpadă a luat patru schiori, aflaţi într-o staţiunea austriacă. Liderul echipei de căutare a declarat astăzi : „Am primit un telefon în jur de 9 seara, privind dispariţia a patru bărbaţi care practicau sporturi de iarnă. Graţie unei aplicaţii pe telefon, rudele au reuşit să ne spună destul de precis unde ar putea fi, aşa că am mers acolo, am găsit urme ale avalanşei şi am început să căutăm.”. Căutările celui de-al patrulea bărbat dispărut au fost întrerupte din cauza vremii.