Fundația Aquademica începe anul 2019 cu un nou parteneriat, axat pe colaborarea dintre fundație și Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timiș, în cadrul programului Pioneers into PracticeClimate KIC. Cele două organizații sunt partenere pe termen lung în acest program direcționat pe schimbările climatice, care se desfășoară momentan în 17 țări, inclusiv România. Schimbările climatice, împreună cu creșterea populației, urbanizarea rapidă, insecuritatea alimentară și deficitul de apă, sporesc concurența pentru resurse, inclusiv pentru resursele de apă. Mai mult, schimbările climatice afectează și funcționarea infrastructurii de apă existente. „Suntem interesați să împărtășim bunele practici legate de gestionarea apei și de a învăța de la alții cum să abordăm provocările legate de schimbările climatice. De aceea, învățarea reciprocă sau crearea de noi cunoștințe ar putea fi primii pași înainte de a lua măsuri. Aquademica salută colaborarea cu experți care adaugă valoare proiectelor în care este implicată fundația”, a declarat Ilie Vlaicu, director general Aquatim.

 

Programul urmărește perfecționarea „pionierilor” cu ajutorul unei vaste rețele europene de experți, propunându-le noi abordări și oportunități de a-și testa cunoștințele în practică în țările lor de origine și în străinătate. Și pentru companiile care acceptă pionierii este o bună oportunitate de a beneficia de experiența acestora, pentru consultanță sau în implementarea proiectelor derulate. Schimbul de cunoștințe este așadar avantajos pentru ambele părți, companiile sporindu-și competitivitatea pe piață, iar pionierii câștigând experiență și acces la o rețea profesională extinsă. Un atu cheie al programului este că ajută și la dezvoltarea comunității (orașului, regiunii sau țării) în care se desfășoară, prin favorizarea investițiilor și schimbărilor sociale.

 

Astfel, Fundația Aquademica a beneficiat, în toamna anului trecut, de vizita unui pionier Climate KIC, Jelka Crnobrnja Isailovici, profesor la Universitatea din Nis, Serbia și o mare susținătoare a cauzelor legate de mediu. Colaborarea, extrem de benefică, a cântărit și ea la semnarea noului acord la începutul lui 2019, Jelka împărtășindu-ne din cunoștințele și experiența sa pe probleme de mediu. Further, faster, together (motto-ul COP 23) ar putea defini cel mai bine scopul programului Pioneers into Practice.