Ziua de 18 martie 1906 este una de evidentă mândrie națională, în ecuația generală a numelui românului providential, Traian Vuia, pentru că atunci el a realizat unul dintre primele zboruri autopropulsate (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul! Traian Vuia (17 august 1872 – 3 septembrie 1950) a fost un inventator extraordinar, pionier al aviației mondiale care a dovedit, încă din școala primară, o atracție vădită pentru mecanica aplicată și  fizică. La zece ani, Vuia asistă la primele manifestări cu caracter aviatic și dezvoltă o pasiune pentru zmeie. Acesta a fost de fapt declicul! A urmărit atent toate detaliile și a început să construiască modele noi, din ce în ce mai perfecționate.

Ajuns la liceu, Vuia își însușește noțiuni de fizică și mecanică și depășește, mental și tehnic, etapa zmeie, intrând în profunzimea noțiunilor complexe de construire a aparatelor de zbor. Voia să înțeleagă zborul și, mai ales, voia să mânuiască zmeie, să le facă a se mișca în văzduh după propriul gând.

După terminarea facultății Traian Vuia se întoarce la Lugoj. Aici continuă să studieze problema zborului uman și începe să-și construiască primul aparat de zbor, pe care-l numește aeroplan-automobil. Din cauza lipsurilor financiare, nu reușește să-și ducă la capăt proiectul și, în 1902, decide să plece la Paris. Vuia spera că va găsi pe cineva interesat să-l finanțeze, dar s-a lovit de mult scepticism asupra ideii – imposibil de acceptat la acea vreme – că o mașină zburătoare cu o densitate mai mare decât cea a aerului ar putea zbura…

Vuia trimite, în februarie 1903, un proiect Academiei de Științe de la Paris, în care prezintă posibilitatea de a zbura cu un aparat de zbor mai greu decât aerul cât și procedura de decolare. Academia îi respinge proiectul cu motivația intrată în istorie: “Problema zborului cu un aparat care cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis”…

Și, totuși, pe 18 martie 1906, Traian Vuia, realizează unul dintre primele zboruri autopropulsate (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât aerul, căci geniul, perseverența și ambiția depășesc întotdeauna vremurile, preconcepțiile și îndoielile!