Adjunctul șefului Departamentului UIP din Aquatim, colegul nostru serios și implicat, Mihai Grozăvescu, a avut marți, 2 aprilie, una dintre cele mai frumoase zile din cariera-i profesională, după cum a și recunoscut!

Mihai a reprezentat compania Aquatim, la sediul Comisiei Europene de la Bruxelles, unde comisarul Corina Crețu i-a înmânat, în cadrul unui eveniment oficial grandios, Acordul de finanțare pentru proiectul de care suntem cu toții foarte mândri: Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Timiş! Proiectul pe care-l va gira Aquatim vizează dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă şi de epurare a apelor uzate în judeţ. Datorită acestui proiect, peste 380.000 persoane vor avea acces la apă potabilă de calitate.  Obiectivul general al Proiectului îl constituie dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată, prin investiții pentru lucrări de infrastructură de mediu în Timișoara și în 81 localități din județul Timiș. Concret, se vor realiza 22 de stații de tratare a apei, 483 km de conducte de alimentare cu apă, 6 stații de epurare, 412 km de rețele de canalizare, o linie de valorificare energetică a nămolului și un sistem SCADA regional. Lucrările se vor desfășura în perioada 2019 – 2023.

Valoarea proiectului este de 180 milioane euro, din care 135,6 milioane euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, 20,7 milioane euro de la bugetul de stat, 3,2 milioane de la bugetul local și 20,5 milioane euro co-finanțare Aquatim.

Aquatim se află deja la al treilea mare proiect de investiții cu fonduri nerambursabile, după proiectul ISPA în valoare de 45,32 milioane de Euro (din care 32,2 milioane de euro fonduri nerambursabile) și POS în valoare de 118,87 milioane de Euro (din care 87,9 milioane euro fonduri nerambursabile).

Mihai Grozăvescu s-a aflat într-o galerie profesională onorantă, la Bruxelles, alături de reprezentanți ai companiilor din întreaga Europă. Momentul a fost unul impresionant, pozele grăiesc de la sine.

Felicitări, Mihai, felicitări Aquatim!