Rac, 43 de ani, haios, zâmbitor întruna, agitat…tot așa, implicat în tot ce înseamnă interior și exterior de computere (științific, soft și hard), săritor la necazurile inerente, apărute pe teme de…interioarele și exterioarele invocate, ambițios, profi până-n rărunchi, solar, deh, ca toți purtătorii de cleștitori, fan matematică, automatică și, evident, informatică.
Vorbesc despre și cu Mihai Belcescu, șeful Serviciului IT din Aquatim, într-un interviu destul de greu realizabil, căci, afirm și susțin, IT-iștii vorbesc tare greu despre ei! Mihai n-a făcut excepție…de fapt, ce vorbesc? A făcut, iată dovada!
“Crezi că poți ieși din bula ta, să-mi povestești cine ești?“…
Râde cu gura până la urechi și mă asigură că nu-i nicio bulă, ca-n SF-uri, nici vreun izolaționism simandicos sau aer rarefiat, pe motiv de superioritate dată de IQ. Acesta din urmă, ce-i drept, poate stârnii invidii întemeiate, dar depășim momentul.
“Noi, IT-iștii, suntem oameni fix ca voi! Pui un smiley face la replica asta?… Domeniul cu care mă ocup de 20 de ani, în Aquatim, pe care l-am studiat în facultate (Automatică și Calculatoare în cadrul UPT), e unul extraordinar, fascinant, care se dezvoltă cu…viteza luminii. Din perspectiva asta, poate, suntem oameni o idee mai agitați, când avem de păstrat viteza, mai interiorizați, când studiem noutățile care apar tot rapid, dar nu suntem cu nimic diferiți de cei care nu au studiat IT-ul!“, zice Mihai, cât se poate de credibil.
Din școală i-a plăcut matematica, apoi, crescând în lumea cifrelor exacte, a înțeles imediat liantul mate-info și provocarea majoră la care te supune acest duo de excepție. Mihai este convins că gândirea analitică este cheia succesului, e fascinat deopotrivă de soft și hard, se și pricepe la ambele, se luptă cu ele zi de zi. Și cu noi, frecvent. Evident, lupta este una metaforică, iar adevărul doar câteodată unul palpabil, căci, bine, recunoaștem, ne și face plăcere să interacționăm cu IT-istul nostru, chiar și când calculatoarele merg strună.
“Dimineață de dimineață, începe agitația, dar este una fără de care nu cred că aș mai putea fi eu! Mai apar nefuncționalități de soft sau de altă natură, probleme specifice domeniului, mai cedează câte un calculator, nimic surprinzător, cu asta ne ocupăm. Suntem nouă oameni, fiecare se concentrează pe problemele specifice din fișa postului”, mai spune Mihai.
Deține titulatura de șef Serviciu IT, din noiembrie 2018, când a preluat ștafeta de la Liana Iliescu, cea care l-a format, ajutat, susținut întotdeauna. “Liana a fost o șefă extraordinară, și ca profesionist, și ca om, întotdeauna alături de noi. Neapărat, trebuie să pomenesc faptul că ne alimenta cu bomboane, pentru un spor evident! E mai mult decât onorant să continui munca ei, sper să fac față provocărilor, precum a făcut ea!”, ne asigură Mihai.
Biroul IT din Aquatim este…precum echipa și o știm cu toții. Bomboanele mai există la intrare, pozitivismul e peste tot, bașca fetele frumoase care dau peste cap teoria că cele din breaslă musai să fie introvertite și cu ochelari! Ok, unele poartă, că, deh, toată ziua cu privirea-n computer nu-i lucru ușor. Prietenia se simte în aer, camaraderia e cuvânt de ordine. Asta a creat Liana, asta păstrează cu sfințenie Mihai.
N-a fost tentat de mirajul multinaționalelor pentru că “în Aquatim, lucrez cu un colectiv extraordinar, într-o atmosferă pe măsură, sunt în familie, mă pot dezvolta profesional și asta e tot ce-mi pot dori!“.
În cei 20 de ani de IT-ist la compania regională, Mihai a avut provocări majore, dar și satisfacții de neuitat. Suficient să spunem că a girat o premieră, și-anume deschiderea primei casierii din Timișoara cu plata on-line, serviciu informatic deloc ușor de realizat. În fapt, atunci, s-a produs modernizarea societății, din această perspectivă. Amintirea a rămas înrămată sufletește, pentru că momentul a fost unul prea/foarte important.
Tot în acești 20 de ani, Mihai nu și-a abandonat pasiunea pentru matematică, căci legătura e una indestructibilă, astfel că, dincolo de faptul că și-a ajutat fiul la teme, i-a consiliat și pe copiii prietenilor în relații mai puțin cordiale cu materia supremă. Nu s-ar fi făcut vreodată profesor de matematică pentru că i-a lipsit răbdarea. Nu-i nimic de regretat, așadar nu regretă! Dimpotrivă, se bucură de ce-i oferă viața, în Aquatim, și nu numai.
“Sunt mulțumit cu mine, sunt un om fericit, mă bucur de familia mea, de copiii mei (Caius și Maria Alexandra), de colegii mei de serviciu, ne susținem, ajutăm, încercăm să păstrăm atmosfera de acasă și la lucru. Cred că și reușim. Venim cu plăcere la birou, asta e cheia!”, spune, convins, Mihai.
Mihai merge prin viață, ghidat de “Nimic nu e imposibil!”, pășește hotărât și mulțumit, convins că România este locul lui – n-a fost tentat să plece, pentru că a înțeles că se poate realiza minunat și în geografia aceasta – decis să ducă IT-ul, în Aquatim, exclusiv pe podiumul domeniilor colege.
Iubește muzica în general, dar Compact în particular.
Mihai, imaginează-ți că asculți radioul preferat. Normal, rubrica dedicații. Piesa este pentru tine și numai pentru tine! Mulțumesc pentru…supliciul de-a sta la interviu, am simțit presiunea, dar…nimic nu e imposibil, așa-i?
Avem nevoie de-un prieten ca tine!
“În seara asta mare, cu toții vom cânta/Va fi o sărbătoare ce n-o putem uita,
S-aprindă fiecare scânteia ce-i va da/Speranța pentru mâine, puterea de-a visa!”.