“Les fortes essences sont conservées dans de petites bouteilles” sau „Esențele tari se țin în sticluțe mici” a spus, odată, un înțelept, cu siguranță, mare!De ce am ales varianta în limbii iubirii? Pentru că protagonista rubricii Un pic de vorbă e, realmente, une petite francaise, și la vorbă, și la port, vorbitoare perfectă a – știu, sunt subiectivă – celei mai frumoase limbi de pe glob, deși are trecută în pașaport naționalitatea română.
Doctor în Științele Comunicării, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, dar și a Facultății de Litere, Limbi Străine (franceză), din cadrul Universității București, cu master în Marketing și Comunicare Comercială, la ASE București, Mihaela Constantinescu e…oau!…un diamant șlefuit PERFECT, ce radiază pasiune, înțelepciune, concomitent forță și fragilitate – e posibil! – ambiție și lumină. Ăsta-i cuvântul: lumină!Nihil sine Deo, or se demonstrează că Dumnezeu a iubit-o și-o iubește tare, nu doar pentru că este fiică de preot, nu doar pentru că a crescut în și cu iubire, ca o condiție sine qua non a unei ecuații alese de familie, ci pentru că Mihaela și-a croit (fără să-și dea seama, poate) viața după modele biblice: smerenie, răbdare, înțelepciune, dăruire, iubire. Evident, răsplata a venit, căci a meritat-o din plin.
În vocabularul Mihaelei Constantinescu nu există „nu pot”, „nu știu”, „nu vreau”, „nu-mi place”. În analiza Mihaelei Constantinescu nu există popoare norocoase și ghinioniste, ci lumi care au marcat fericit startul și altele care l-au ratat puțin. Nu sunt francezii (pe care îi cunoaște foarte bine) mai buni ca noi, nici nemții sau italienii, au doar o distanță (considerabilă au ba), grație istoriei, geo-politicii, în fața noastră. Ea crede în neamul ei și în șansa acestei geografii, la fel cum crede în ceea ce face. Ce face Mihaela? Consultanță. Da, da, întrevăd la orizont sprâncenele ridicate – așa am și pornit, de altfel, discuția cu ea – pentru că termenul stârnește reacții contradictorii, odată ce, teoretic, pe plaiurile noastre, toată lumea știe și oferă consultanță în te miri ce domenii, obligatoriu cu aplomb și superioritate. Doar că notre petite francaise e chiar…une vraie professionnelle!
Cu un asemenea CV de calibru, Mihaela a intrat în viața viață, urmând toți pașii firești, adică parcurgând scara treptat, acumulând cunoaștere, înțelepciune și har, impresionând oameni și echipe care și-acum o regretă.A predat franceza la un liceu bucureștean, a lucrat aproape doi ani cu și lângă Patriarhul României, drept responsabil cu presa – episod impresionant pentru ea și acum, odată ce, așa cum spune “m-am pomenit, un copil de 25 de ani, căci tot copil eram, într-o structură foarte riguroasă, unde existau norme legate inclusiv de ținută, unde, da!, am învățat să port fustă, unde, sâmbătă de sâmbătă, stăteam două ore de vorbă cu Patriarhul României, ceea ce a fost fascinant! Am fost prima femeie din administrația Patriarhiei și sunt foarte fericită pentru că am trait o asemenea experiență!“ – a intrat, apoi, în compania Apa Nova București, companie ce avea investitor majoritar francez, unde peste 50% dintre directori erau din țara lui Voltaire.
Aici, Mihaela a pornit ca traducător pentru directorii Tehnic și Comercial și, vorba ei, a avut dintr-o dată acces la un nivel înalt de conducere și informație.“Traduceam tot, cunoșteam totul în amănunt, mergeam la întâlnirile cu Traian Băsescu – era primar general în acea perioadă – am stat chiar lângă el de foarte multe ori, am ocupat, în decursul celor 15 ani de activitate în Apa Nova, patru posturi: traducător, responsabil Comunicare Internă, responsabil Recrutare și Formare Profesională și director Comercial. A fost momentul maturizării mele, când mi-am dat seama că nu mai vreau să fiu angajatul nimănui, ci propriul meu stăpân! Am acumulat enorm, am învățat pe brânci, am avut discuții cu numeroși consultanți francezi. La ei, spre exemplu, pentru a deveni consultant, criteriile sunt drastice: minim 5 ani experiență plus 7 ani experiență concretă în domeniul în care oferi consultanță, ceea ce este și firesc. Eu am decis să devin consultant doar în momentul în care m-am simțit pregătită.“, povestește, fascinant, Mihaela Constantinescu.
De doi ani, această super profesionistă îi ajută pe alții să-și crească performanța și-i determină pe cei cu care lucrează să fie mai buni în ceea ce fac deja, fie că vorbim despre servicii din domeniul alimentărilor cu apă, medicale, de turism, fie că punctăm consultanța în managementul relațiilor cu clienții, comunicare sau formare profesională.Cu noi are o țintă extraordinară: “Cred cu mintea că Aquatim poate fi, de la anul, un model de bună practică pentru celelalte companii din țară! Am găsit o deschidere extraordinară și o dorință de performanță majoră!”.
Mihaela impresionează prin absolut tot: chiar suav, glasul ei punctează adevăruri importante, așa, ca după o viață de aparență fragilă în domenii extrem de bărbătești în care, de altfel, s-a descurcat exemplar. Își recunoaște atitudinea de fier împletită evident cu mânușile de catifea, dar și precauția majoră în orice. Decizia de-a deveni consultant și propriul ei stăpân a durat doi ani, dar și când a luat-o a fost cu tăiat respirația partenerilor și aplauze la scenă deschisă!La petite francaise și-a dorit de mică fericirea și a realizat că singura condiție pentru asta este…să vrei. Simplu!
Mihaela Constantinescu este un vârf în domeniul ei și a ajuns aici pentru că a muncit mult/inteligent/serios. Nu doar pentru ea, dar ȘI pentru ea. Acum, oferă celor care au nevoie tot ce-a acumulat în anii ei profesionali spectaculoși, în fapt oxigenul unei afaceri de succes, deci totul.Mihaela, e de la sine înțeles de ce te iubește Dumnezeu! Mândră să te cunosc, chapeau bas!