Nevoile societății evoluează într-un ritm alert iar pentru o locuire rezilientă și calitativă orașele trebuie să-și adapteze resursele existente în cele mai ingenioase moduri.

Arhitecți, urbaniști și peisagiști din Timișoara atrag atenția asupra unei resurse aproape uitate, cu un potențial ecologic nebănuit: canalele de desecare. Transformarea acestora în coridoare ecologice, cu descrierea detaliată a potențialului existent, este tratată în Ghidul de bune practici pentru amenajarea coridoarelor ecologice în Polul de creștere Timișoara, apărut recent și disponibil online, lucrare ce se adresează specialiștilor, administrațiilor locale, dar și locuitorilor orașului.

În prezent, Polul de creștere Timișoara are o resursă neexploatată care printr-o planificare strategică, o gestiune sustenabilă și un nivel ridicat de conștientizare publică, poate crea un mediu mai sănătos pentru locuitorii săi și, mai ales, pentru generațiile viitoare.

Înainte de secolul al XVIII-lea, zona Timișoarei era caracterizată de suprafețe mari mlăștinoase, desecate în timp prin numeroase lucrări hidroameliorative. Lucrările împotriva inundațiilor, realizate de-a lungul râurilor majore, au fost completate de lucrări de desecare realizate de asociații de proprietari. După 1944, numărul acestora crește considerabil pentru intensificarea producției agricole, în 1991 lungimea tuturor canlelor de desecare fiind de 11.542 km.

De la abandon, la valorificare

Astăzi, cursurile de apă minore și canalele de desecare se află într-o situație critică cauzată, în principal, de trei factori: extinderea necontrolată a zonelor construite din periferia orașelor și satelor, lipsa de întreținere a lucrărilor de către organismul care le administrează – Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – și necunoașterea, de către populație, a rolului și a potențialului canalelor de desecare. Acești factori produc efecte observabile imediat: inundații, stagnarea apei, colmatări și altele, mai puțin reversibile, pe termen lung.

Însă pe lângă rolul inițial, cursurile de apă și canalele de desecare, datorită sistemului de comunicare între brațe, oferă o oportunitate unică, aceea de creare a unor coridoare ecologice (verzi-albastre) interconectate. Aceste parcuri continue cresc confortul urban și calitatea vieții și pot aduce multiple beneficii locuitorilor și mediului. Microclimatul, solul, aerul, dar și viața locuitorilor se vor îmbunătăți prin introducerea acestor coridoare ecologice, ce pot asigura zone largi de protecție împotriva inundațiilor, pot regla temperatura și îmbunătăți calitatea aerului, prin bariere de vânt, oprirea prafului și a noxelor. Crearea unor culoare pentru animale și păsări, stimularea mobilității verzi de-a lungul cursurilor de apă și a canalelor de desecare, precum și crearea unor spații de recreere și interacțiune socială sunt alte efecte pozitive așteptate.

Pentru asigurarea unei locuiri calitative, gestionarea coerentă a noilor zone construite trebuie să fie una din prioritățiile administrațiilor locale. În zonele tot mai largi ce urmează a fi urbanizate, periferiile orașelor și comunelor, acolo unde rețeaua canalelor este cea mai densă, se pot crea cartiere care integrează natura în mijlocul locuirii, ca un element care structurează țesutul urban, și care oferă o alternativă reală locuirii în oraș prin servicii ecosistemice locale (reglatoare, de mobilitate, educaționale, socio-culturale etc.).

Lucrarea menționată, Ghidul de bune practici pentru amenajarea coridoarelor ecologice, descrie rolul utilitar, evoluția istorică a lucrărilor de îmbunătățiri funciare și prezintă măsuri de intervenție și exemple de bună practică pentru crearea coridoarelor ecologice. Cei interesați pot consulta ghidul la: https://issuu.com/home/published/tmva__v2_issuu