Un amplu studiu recent desfășurat a scos la iveală un adevăr dureros: două din trei râuri sunt poluate cu antibiotice. Studiul a cuprins un număr de 165 de râuri din 72 de țări și a relevat faptul că cele mai poluate locații sunt în Asia și Africa. Până acum studiile referitoare la nivelul de medicamente din apă au fost destul de puține, însă datele obținute acum sunt îngrijorătoare. Bacteriile care nu sunt omorâte de antibiotice reprezintă un mare pericol pentru sănătatea publică. Doctorii numesc aceste bacterii „super-bacterii”. În momentul în care microbii întâlnesc medicamentele în mediul înconjurător, aceștia suferă mutații care le pot permite mai apoi să supraviețuiască medicamentelor. Mai târziu, oamenii infectați cu acești microbi pot dezvolta boli greu sau chiar imposibil de vindecat.
Nu contează că unele râuri poluate se află în locații îndepărtate pentru noi, avertizează William Gaze, specialist al Facultății de Medicină din cadrul Universității Exeter. „Chiar dacă țările bogate reduc poluarea cu antibiotice, microbii rezistenți la medicamente pot ajunge fără probleme în țările respective, aduși de persoane deja infectate și chiar de păsările migratoare sau împreună cu bunurile de import”, avertizează Gaze. „Este o problemă globală, așadar avem nevoie de o soluție globală”.
Un studiu la scară mare
Alistair Boxall și John Wilkinson lucrează la Universitatea din York, Regatul Unit. Împreună, au testat apa din 711 locații. În 470 dintre acestea, apa conținea cel puțin un antibiotic.
„Nu cred că ne-am așteptat la concentrațiile foarte mari pe care le-am întâlnit”, spune Boxall, care este chimist, specialist în chimia mediului. „Am avut o revelație”. Boxall și Wilkinson și-au expus concluziile în cadrul unei întâlniri a Societății de Toxicologie și Chimie a Mediului de la Helsinki, Finlanda.
Nici un studiu de până acum referitor la medicamentele din apă nu s-a desfășurat la așa o scară mare. Studiile anterioare s-au concentrat pe America de Nord, Europa și China. Boxall și Wilkinson însă, au trimis kit-uri de colectare a apei către colegii lor din întreaga lume. Apoi au testat apa pentru un număr de 61 de medicamente, inclusiv 14 antibiotice.
Probele din mai multe râuri testate conțineau mai mult de un antibiotic, cel mai comun fiind Trimethoprim (folosit în general pentru tratarea infecțiilor tractului urinar), care a apărut în mai mult de patru probe din zece. Alte antibiotice găsite în majoritatea locațiilor au fost sulfametoxazol, ciprofloxacin și metronidazol.
Râul Kirtankhola, din Bangladesh a prezentat cel mai mare nivel de antibiotice din toate râurile studiate. Nivelul de metronidazol a fost de aproape 40,000 nanograme / litru, adică de peste 300 de ori mai mult decât nivelul maxim admis. Nivelul de ciprofloxacin a fost de opt ori mai mare decât maximul admis.
De asemenea, nivelul de antibiotice a fost uriaș și în câteva râuri africane (din Ghana, Kenya și Nigeria), dar și din Pakistan sau Israel.
În Europa, cel mai mare nivel de antibiotice s-a regăsit într-un afluent al Dunării din Austria. Cel mai poluat râu din Statele Unite este North Liberty, în Iowa, situat într-o zonă cu multe ferme de vaci.
Cercetătorii au făcut o muncă de detectiv pentru a-și da seama cum ajung medicamentele în apă. Au apelat pentru aceasta la Google Street View și au descoperit că unele din râurile afectate se află lângă fabrici de medicamente, așadar se poate presupune că respectivele fabrici au deversat apa contaminată direct în râu. Unele din râurile din Africa sunt sufocate de gunoaie și de ape uzate menajere deversate direct cu camioanele.
Boxall și Wilkinson, împreună cu colegii lor, își propun să testeze și modul în care medicamentele din râuri afectează algele și viețuitoarele. Aceștia speră că studiile lor vor sensibiliza guvernele țărilor din întreaga lume pentru a lua măsuri împotriva poluării râurilor cu medicamente.
Foto: https://commons.wikimedia.org