Cum vremurile prezente se trăiesc aproape exclusiv în jurul noțiunilor medicale profunde din virusologie, ne-am gândit să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, deci importanță indiscutabilă fondatorului școlii românești de imunologie și patologie experimentală, Ion Cantacuzino (cunoscut și ca Ioan Cantacuzino). Savantul român a militat pentru consolidarea fundamentelor biologice din medicina teoretică şi practică iar, datorită lui, România a fost a doua ţară din lume, după Franţa, care a introdus, în anul 1926, vaccinul BCG („Bacilul Calmette-Guérin”). Vaccinul conţinea germeni cu virulenţă atenuată, pentru vaccinarea profilactică contra tuberculozei a nou-născuţilor, utilizarea sa, de atunci, fiind vitală.

Ion Cantacuzino a desfăşurat o bogată activitate de cercetare privind vibrionul holeric şi vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei şi febrei tifoide, etiologia şi patologia scarlatinei. Practic, românul nostru fabulos ne-a oferit…viață!

În timpul Primului Război Mondial, a fost în prima linie a campaniei împotriva tifosului şi a holerei. Cantacuzino a coordonat primele campanii antimalarice, din România, dând un semnal puternic Europei și lumii. Pe baza concluziilor cercetărilor privind vibrionul holeric, savantul a inventat o metodă de vaccinare antiholerică în masă în plină epidemie. Ea este cunoscută drept „marea experienţă românească de vaccinare” şi este folosită și în prezent în ţările unde se mai semnalează cazuri de holeră.

Lui i se datorează introducerea noţiunii de imunitate (imunizare) prin contact. Cea mai de seamă contribuţie o reprezintă obţinerea primei modificări ereditare în bacteriologie, prin folosirea unui transformator, obţinut prin metode fizice (filtrare şi căldură).

Ion Cantacuzino (1863-1934) a urmat cursurile Liceului „Louis le Grand” (1879-1882) din Paris. Ulterior, a făcut studii filozofice la Sorbona (1882-1885), de ştiinţe naturale (1886-1891) şi de medicină (1887-1894) la Paris, luându-şi doctoratul în medicină în 1894.

A obţinut titlul de doctor, cu teza „Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholérique dans l’organisme” (Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului de holeră în organism).

Ion Cantacuzino a fost asistentul biologului rus Ilia Ilici Mecinikov, laureat al premiului Nobel pentru medicină în anul 1908.

Fraza cu care îsi începe teza de doctorat este celebră: ” Legea luptei pentru viață îsi găsește în faptul imunității expresia sa cea mai sesizantă“. Teza lui Cantacuzino, care stabilea corelația constantă dintre intensitatea leucocitozei și fagocitozei, pe de o parte, si dispariția vibrionilor din organism, pe de altă parte, a reprezentat o contribuție însemnată în sprijinul rolului fagocitozei în imunitate – doctrina elaborată de Mecinikov pe baza unor temeinice studii biologice. (Fagocit: celulă sangvină care apără un organism animal de infecție, digerând elementele străine pătrunse în el, n.r.).

Din modul în care Cantacuzino a analizat fenomenele biologice rezultă tendințele sale net evoluționiste, moderne la acea epocă, susțin specialiștii: ”Dacă functionarea țesuturilor se modifică oricât de puțin, dacă natura secreției lor variază, daca celulele mobile nu mai sunt respinse, rezultatul luptei se schimbă și țesuturile vii sunt atacate de aceste elemente și distruse, adesea în detrimentul organismului, ca în cazul în care leucocitele devorează celulele nervoase, incapabile de a se regenera”, spunea savanatul român.

Aceeași orientare evoluționistă l-a determinat pe Cantacuzino să insiste și pe rolul selecției naturale: ” Rezultatul acestei lupte perpetue este acela că orice element slăbit, incapabil de a se apăra, dispare! Astfel, fagocitele înseși sunt adesea devorate de către fagocitele mai puternice; se perfecționează prin selecție, devin un aparat care debarasează organismul de organele sau țesuturile cu funcționare încetinită. Acesta este mecanismul de dispariție a unei mulțimi de organe larvare; tot în acest mod sînt distruse toate elementele batrâne, bolnave, incapabile de a reactiona”, mai spunea el.

Indiscutabil, savantul Ion Cantacuzino a fost unul dintre cei mai valoroși oameni ai României. Pandemia actuală ar avea mare nevoie de el. Norocul nostru, tot indiscutabil, este că avem specialiști de prima mână pe care trebuie să îi prețuim, în care trebuie să ne încredem, mizând pe un parteneriat uman indestructibil și obligatoriu câștigător.