Colaborarea dintre compania noastră și Universitatea Politehnica Timișoara are în spate o istorie lungă, importantă, cu rezultate care s-au văzut și se văd, concretizate în proiecte științifice și academice, evenimente de impact, deopotrivă importante pentru cele două instituții. Viitorul acestui parteneriat Aquatim-UPT este, la rându-i, unul care promite.

Recent, grație unui nou proiect comun, costurile de pompare a apei în rețeaua municipiului Timișoara (lungă de aproape 800 de km) au fost reduse substanțial, mai exact cu 40%.

Contractul de cercetare se numește „Modul software pentru evaluarea energetică a funcționării generatoarelor hidraulice din sistemele de apă potabilă” și a avut ca scop dezvoltarea de algoritmi de evaluare a punctului de funcționare optim al pompelor de la Stația de Pompare 1 Bega, pentru consumul pe timp de noapte și pentru consumul pe timp de zi al timișorenilor, dar și dezvoltarea de instrumente software de monitorizare.

Proiectul l-a avut ca director pe lect.dr.ing. Alin-Adrian Anton, de la Departamentul Calculatoare și Tehnologia Informației, alături de echipa de cercetare formată din prof.dr.ing.habil. Sebastian Muntean și drd.ing. Daniel Moș, din partea UPT, împreună cu dr.ing. Ionel Drăghici și drd.ing. Adrian Cococeanu din partea Aquatim.

În proiect au fost cooptați și studenții Politehnicii, Timotei Ardelean, Raul Szakal, Alexandra Peter, Bogdan Kadlecz, Alexandru Măran.

Proiectul a urmărit modificarea regimului de pompare a apei potabile în Timișoara cu o reducere substanțială de costuri, astfel că, în dimineața zilei de 27 mai 2020, grupul de pompe AMF500, care operează în paralel la Stația de Pompare 1 Bega, a fost reconfigurat. El funcționează atât pe timp de noapte – având consumul mai redus – precum și pe timp de zi, în jurul punctului de randament hidraulic maxim.

Cifrele care, evident, ne bucură spun astfel: Consumul de energie electrică a fost redus de la 0.073 mc / KWh la 0.044 mc / KWh, realizându-se în acest fel o economie de 40% din cheltuielile cu electricitatea, la care se adaugă economiile de mentenanță și întreținere ale pompelor.