Perseidele sau stelele căzătoare au putut fi deja observate în noaptea de 11 spre 12 august, pe cerul României, într-un spectacol ceresc uimitor. Maximul curentului va putea fi, însă, admirat cu ochiul liber în această noapte, perioada lor de activitate fiind între 17 iulie şi 26 august.

Potrivit specialiştilor, cea mai bună perioadă de observare este după miezul nopţii până dimineaţa. Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelaţia Cassiopeia (între Cassiopeia şi Perseu) este o „perseidă”. Curentul produce între 50 şi 80 de meteori pe oră, existând şi ani în care activitatea este mai numeroasă.

De unde vine denumirea? Din mitologia greacă: Perseu era fiul Danaei și al lui Zeus, care pentru a ajunge la aceasta, a luat forma unei ploi de aur. Momentul de glorie a lui Perseu a fost cel în care a înfruntat cu mult curaj și dibăcie Gorgonele.

Pus în dificultate de faptul că privirea Meduzei poate transforma pe oricine în stană de piatră, acesta s-a folosit de scutul primit de la Atena. Privind reflexia gorgonei în scut, Perseu a reușit să-i taie capul, ieșind învingător din această aventură primejdioasă.

Până la urmă, legătura cu figura mitologică este întâmplătoare pentru că meteorii au primit numele de la constelația Perseu, din dreptul căreia își fac apariția, însă între constelație și acest curent de meteori nu este nicio legătură.

În perioada lor de maximă activitate, pe lângă meteorii ce nu aparțin unui curent (sporadici), se pot observa și unii ce par că vin din constelația Perseus.

Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lasată de o particulă sub 1 mm diametru care aprinde aerul când intră în atmosfera Pământului. Pentru o fracțiune de secundă vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numește meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe Pământ se numește meteorit. Toate aceste particule de praf vin de la cometa 109P/Swift-Tuttle, care, când trece pe lângă Soare, împrăștie şi praful cosmic prins în nucleul îngheţat, care este, astfel, eliberat în spaţiu.

Specialiștii ne sfătuiesc: „Pentru a vedea meteori nu e nevoie de un instrument astronomic. Vă trebuie ceva pe care să stați întins, un sac de dormit sau un șezlong. Pentru a vedea cât mai mulți meteori, este nevoie să priviți cerul măcar o oră. Cu cât observați mai mult cu atât vedeți mai mulți meteori. Desigur, uneori este binevenită o pauză scurtă pentru dezmorțire”.

Urmărind bolta cerească, vom observa stelele și Calea Lactee. Uneori, o dâră luminoasă, ce va dura mai puțin de o secundă, se va vedea printre stele. În vechime părea că una dintre stelele de pe cer a căzut. De aici și denumirea de „stea căzătoare”.

În timpul unei ploi de stele se pot observa câteva mii de meteori pe oră, în vreme ce Perseidele permit celor din zonele cu cer curat să vadă maxim 100 de meteori pe oră. Din orașe se vor vedea 10-20 de meteori pe oră.