Undeva în Balcani, pe malul Adriaticii, într-o țară ce se întinde pe o suprafață cam cât 2-3 județe din România, natura a pus în scenă un spectacol remarcabil, în care formele de relief diverse se completează armonios. Muntenegru, căci despre ea este vorba, are de toate, din plin, la capitolul peisaje și locuri de vis, de la munți cu ape repezi și canioane pitorești, la litoralul cu plaje nisipoase sau pietroase, acoperit de păduri de pini mediteraneeni sau livezi de măslini.

Toate se găsesc laolaltă în acest colț de lume, despre care lordul Byron scria, cu două secole în urmă:„Când pământul nostru a luat ființă, cea mai frumoasă întâlnire între uscat și mare trebuie să fi fost pe țărmul Muntenegrului. Atunci când perlele naturii au fost semănate, o mână a fost cu siguranță presărată pe aceste meleaguri.”

Una dintre frumoasele întâlniri muntenegrine ale muntelui cu marea se întâmplă în golful Kotor, Boka Kotorska, cum îi spun localnicii, situat în partea de sud-vest a țării, și cunoscut drept cel mai sudic „fiord” al Europei. Golful pătrunde adânc și șerpuit în uscat, iar apa mării pare că se strecoară cu încăpățânare în inima Munților Lovćen si Orjen, formând câteva intrânduri largi, legate între ele prin canale înguste și denumite după principalele localități de pe maluri: Herceg Novi, Risan, Tivat și Kotor. Lungimea golfului măsoară 28 de kilometri, iar linia șerpuită a țărmului 108 kilometri. Undeva pe la jumătatea distanței, tocmai când ai zice că drumul apei se termină aici, se află strâmtoarea Verige, de unde se deschide privirii suprinzătoarea panoramă a orașului baroc Perast, pe fundalul unui perete maiestuos de stâncă. De aici până în fundul golfului, la orașul port Kotor, o adevărată bijuterie, mai este ceva drum. Dar asta e altă poveste.

Biserica de pe apă

Ne oprim acum în apele strâmtorii Verige, pentru unul dintre cele mai fotografiate puncte din Boka, insula Gospa od Škrpela, sau Maica Domnului de pe stâncă. Mica insulă din piatră, ce poate fi străbătută cu pasul în câteva minute este una artificială, construită, legenda spune, de marinari și localnici, pentru a fi protejați de Fecioara Maria, în drumurile lor pe ape.

În secolul al XV-lea aici nu era nicio insulă, doar un recif, al cărui vârf era abia vizibil deasupra apei. Locul era ocolit cu grijă de marinari și pescari. Se spune că într-o noapte ploioasă de iulie, pescarii din Perast, întorși de pe mare cu o captură bogată, au găsit pe recif o icoană a Maicii Domnului, pe care au adus-o la țărm. Tot încercând să citească semnele unei astfel de întâmplări, oamenii au hotărât să construiască o biserică pe acel loc, dar cum să construiești o biserică pe apă? Așa că au început prin a construi o insulă.

Cu bărci de pescuit, localnicii au adus pietre, pe care le aruncau în apă. Apoi au început să scufunde ambarcațiuni vechi sau confiscate umplute cu pietre. Apoi au dat o lege care cerea fiecărui vas ce trecea prin zonă o „taxă” în pietre. Și astfel, în două sute de ani, proiectul a fost gata iar insula s-a ridicat din apele mării. În secolul al XVII-lea, după ce ultima piatră a fost pusă, insula măsura circa trei mii de metri pătrați. Biserica, ridicată tot atunci, era acoperită de o cupolă turcoaz și avea o înălțime de 11 metri.

Obiceiul de a arunca pietre în mare, la insula Gospa od ŠkrpelA, s-a păstrat și în zilele noastre. În fiecare an, în miez de vară, în seara zilei de 22 iulie, după apusul soarelui, are loc festivalul numit fašinada. Localnicii ies cu bărcile pe mare ca să arunce câte o piatră la baza insulei. Dincolo de simbolistica gestului, obiceiul are un rol cât se poate de pragmatic, urmărind să asigure consolidarea structurii și pe viitor.

În interiorul bisericii catolice de pe insulă, renovată în 1722, se găsesc fresce baroc și o colecție de picturi, semnate de Tripoli Kokolja (sec. XVIII), un renumit artist din Perast, lucrări ale mai multor artiști italieni, icoane, tapițerii și alte obicte de artă decorativă. Comoara cea mai de preț a insulei este însă frumusețea ce o înconjoară, născută din întâlnirea muntelui cu marea.