Pactul Climatic European vizează implicarea cetățenilor și a comunităților în acțiuni benefice pentru climă și mediu, în condițiile în care cele două sunt într-un declin vizibil și periculos.
Tranziția către o societate neutră din punct de vedere climatic este nu doar o provocare, ci și o oportunitate de a construi un viitor mai bun pentru toți. Este vorba despre oameni și despre viața de zi cu zi: cum producem, cum consumăm, cum ne deplasăm, cum ne răcim și ne încălzim casele, cum lucrăm și cum conviețuim. Astfel formulează ideea prioritară a omenirii oficialii europeni.
Pe lângă reglementări și politici guvernamentale, cetățenii, comunitățile și organizațiile din toate sectoarele societății și economiei noastre au un rol de jucat, direct și foarte important.
În acest scop, ca parte a Pactului Verde European, Comisia Europeană lansează un Pact Climatic European pentru a le oferi tuturor o voce și un rol în conceperea de noi acțiuni în domeniul climei, în schimbul de informații, în lansarea de activități la nivel local și în prezentarea de soluții pe care și alții să le poată urma.
În prezentarea Comisiei se precizează că Pactul Climatic European urmărește să informeze, să inspire și să stimuleze cooperarea între persoane și organizații, de la autorități naționale, regionale și locale până la întreprinderi, sindicate, organizații ale societății civile, instituții de învățământ, organizații de cercetare și inovare, grupuri de consumatori și cetățeni.
La sfârșitul lunii iunie, s-a desfășurat cea mai mare inițiativă cu privire la climă din Uniunea Europeană – Pactul Climatic European –sub forma unui eveniment de deschidere, simultan în toate statele membre UE. Deviza a fost “Lumea mea. Acțiunea mea. Planeta noastră”, iar angajamentul acela de-a proteja, împreună, clima.
Pactul Climatic European a fost lansat la finele lunii decembrie 2020 și este, practic, o mișcare a oamenilor uniți în jurul unei cauze comune: construirea unei Europe sustenabile, de care să ne putem bucura astăzi și de care să se bucure și generațiile viitoare, mâine. Inițiativa se va susține pe parcursul a doi ani și va fi prezentă în toată Uniunea Europeană.
Temele Pactului Climatic European acoperă diferitele aspecte ale vieții noastre care au cel mai mare impact asupra schimbărilor climatice: cum trăim (energie, locuințe), cum ne mișcăm (mobilitate), cum mâncăm și cum consumăm (producție și consum durabile). Toate aceste subiecte sunt legate de stilul de viață al europenilor, fiind la fel de relevante atât la nivel individual, cât și pentru organizații sau companii.
Fiecare dintre noi trebuie să ia măsuri în viața de zi cu zi, iar oricine este binevenit să se alăture mișcării. Vă puteți implica indiferent dacă sunteți novice în ceea ce privește subiectul schimbărilor climatice, sau deja sunteți expert în acest sens. Pactul Climatic se adresează persoanelor care iau deja măsuri în acest sens; oamenilor interesați să acționeze, dar nu știu de unde să înceapă; și oamenilor care sunt conștienți de existența schimbărilor climatice, dar vor să afle mai multe despre cum se pot implica.
Cetățenii și organizațiile sunt încurajate să-și ia angajamentul ferm de a proteja clima, alături de factori de decizie, coordonatori naționali, parteneri sociali.
Evenimentul oficial de la finele lunii trecute s-a desfășurat cu participarea vicepreședintelui executiv al CE, Frans Timmermans și celebrități cunoscute la nivel mondial, printre care se numără Sacha Dench sau dr. Kimberly Nicholas. Astronautul Thomas Pesquet s-a alăturat direct din spațiu și a povestit cu “pământenii” despre angajamentul față de planetă.
Pactul are și o secțiune dedicată tinerilor cu vârste între 15 și 30 de ani și-anume Youth Climate Pact Challenge, cu posibilitatea ca, pe această platformă, să se poată conecta cu alții ca ei, pentru a face schimb de idei sau de proiecte concrete.
Rețineți #MyWorldOurPlanet #EUClimatePact și haideți să…ne salvăm, până nu e chiar mult prea târziu!