Autoritățile din Dubai au decis recent să combată căldurile de peste 49 de grade Celsius, prin provocarea de ploi artificiale cu ajutorul tehnologiei dronelor.

Oficialii folosesc drone speciale pentru a crește în mod artificial nivelul precipitațiilor din zonă. Tehnologia de producere a precipitațiilor artificiale, folosită în Dubai, se numește „cloud seeing”, care în traducere ar însemna „însămânțare a norilor”. Ploaia artificială este provocată cu ajutorul dronelor care aplică norilor șocuri electrice. Aceștia se aglomerează și generează ploi artificiale.

Măsurile au fost luate pentru că orașul se confruntă cu temperaturi foarte ridicate, căldurile sunt apăsătoare, astfel că viața oamenilor este la limita suportabilității. Dincolo de fascinația evidentă a zonei, Emiratele Arabe Unite se numără printre cele mai aride țări de pe pământ.

În urma utilizării acestei tehnologii futuriste, în Dubai, au rezultat ploi torențiale și busculade în trafic. Filmările prezentate de Centrul Național de Meteorologie din Emiratele Arabe Unite au arătat averse foarte puternice care inundă drumurile, șuvoaie imense ce se scurg pe marginea drumurilor și soferi de SUV-uri care se luptă să se descurce prin ploaia torențială.

Tehnologia este singura care poate rezolve o problemă stringentă a omenirii, astfel că producerea ploilor artificiale a devenit ceva obișnuit în țările din regiunile uscate, așa cum sunt și Emiratele Arabe Unite. Aici, de obicei, se înregistrează precipitații foarte scăzute, de doar patru centimetri de ploaie pe metru pătrat, anual.

Linda Zou, profesor la Universitatea de Știință și Tehnologie Khalifa din Emiratele Arabe Unite: „Lipsa de apă devine o problemă din ce în ce mai stringentă în multe părți ale lumii. Astfel că cererea de apă proaspătă este în creștere. Însămânțarea norilor ar putea fi una dintre tehnologiile care contribuie la atenuarea acestei probleme.”.

Cum se produce ploaia artificială?

Cu ajutorul dronelor, în cadrul unui proiect de cercetare dezvoltat de experți de la Universitatea Reading din Marea Britanie. Profesorul Maarten Ambaum, care a lucrat la acest proiect a declarat pentru BBC că Emiratele Arabe Unite au suficienți nori pentru a crea condiții care să permită apariția ploilor.

“O dronă, spre exemplu, eliberează încărcături electrice în nori, ceea ce ajută picăturile de apă să se unească și să se lipească între ele pentru a forma precipitații. Când picăturile care se unesc devin suficient de mari, vor cădea pe pământ sub formă de ploaie”, este explicația științifică a acestui fenomen și, implicit, salvarea țărilor care suferă acut din cauza temperaturilor extreme.