Noțiunea de “Smartdust”, sau “praf inteligent”, vizează un sistem de elemente microelectromecanice (MEMS), asemenea senzorilor, capabil să detecteze și să măsoare, spre exemplu, lumina, temperatura, vibrația, magnetismul și substanțele chimice.

Aceste dispozitive pot fi organizate în rețele wireless (fără interconectare fizică) și, grație progresului tehnologic, reduse la dimensiunea unor fire de nisip, ce conțin senzori, circuite, tehnologie de comunicații bidirecționale și o sursă de energie. MEMS pot comunica între ele pe distanțe de până la 300 de metri.

Dotat cu senzori în miniatură, MEMS pot detecta orice, începând de la lumină și până la vibrații sau temperatură. Cu o putere incredibilă pentru dimensiunea liliputană, MEMS combină senzori, o sursă de energie autonomă, computere și comunicare fără fir, într-un spațiu care de regulă are doar câțiva milimetri în volum. Cu o dimensiune atât de mică, aceste dispozitive pot sta suspendate într-un mediu exact ca o particulă de praf. Acestea sunt capabile să: colecteze date, incluzând accelerații, presiune, umiditate, sunet, să proceseze date, să stocheze informațiile în memorie și să comunice fără fir datele către “nor”, o bază, sau către alte MEMS-uri.

Potențialul prafului inteligent de-a colecta informații despre orice mediu în mod incredibil de detaliat poate avea un impact major, într-o varietate de industrii, de la securitate la conformitate și la productivitate. Este ca și cum ai înmulți tehnologia internetului de milioane și miliarde de ori.

În ce s-ar putea utiliza? Spre exemplu, în monitorizarea recoltelor la o scară fără precedent, pentru a determina irigarea, fertilizarea și nevoile de control pesticide, sau în monitorizarea echipamentelor, pentru a facilita o mentenanță mai din timp, sau în identificarea slăbiciunilor/coroziunii înainte ca un sistem să cedeze.

Printre aplicațiile posibile ale prafului inteligent se numără și posibilitatea de a monitoriza puritatea apei potabile sau a apei marine, capacitatea de a detecta agenții chimici și biologici periculoși din aer și chiar abilitatea de a localiza și distruge celulele tumorale din organism.

Praful inteligent a fost descoperit în premieră, în anul 2003, de către studenta americană Jamie Link, în timp ce își realiza lucrarea de doctorat în Chimie, la Universitatea din California, San Diego.

Unul dintre chip-urile de siliciu pe care le folosea i s-a ars atunci, dezintegrându-se. Jamie a observat că micile fragmente rezultate încă mai funcționau ca senzori. Descoperirea i-a adus un premiu de 50.000 de dolari în cadrul competiției inventatorilor universitari din același an, 2003.