Interviurile verii cu Oameni de calibru ai Apei, prin Redacțiile Aquaștiri și Romaqua

 

Dr. Ing Costin Berevoianu : “Buna credință, încrederea reciprocă, respectul si întrajutorarea, într-un mediu profesional plin de nevoi, au statuat PRIETENIA drept liant puternic! Apoi PROFESORII noștri care ne-au îndemnat și ne-au fost alături!”

A fost primul Presedinte si fondator al Asociației Române a Apei (ARA), în ani grei, dar atât de captivanți – după cum i-a definit puțin (mai mult) melancolic, ceea ce unui „tehnic”, inginer și Doctor într-un domeniu deloc blând i-a dat și îi dă un „aer” cald, plăcut, amical, pe care-l împrăștie natural în juru-i.

Se numără printre cei mai de soi cunoscători ad litteram ai apei, în toată finețea versus duritatea ei.

A manageriat cu limpezime apa Bucurestiului si ARA cu pasiune.

A făcut pionierat merituos timp de 25 de ani, alături de oameni care, acum, se numesc prieteni și se scriu cu majuscule. A și au riscat, a și au câștigat.

Ce? Pariul cu vremurile.

A fost un vizionar, a rămas tot așa. În plus, un cititor profesionist în… apă, din toate perspectivele ei: tehnice, academice, organizaționale, naționale, internaționale.

Este Președinte de onoare al Asociației Române a Apei și „umăr” de sprijin pentru toți cei care trudesc în acest domeniu captivant, incitant,

Căci Dr. Ing Costin Berevoianu a scris PERFORMANȚĂ încă de pe când aceasta era doar un termen frumos din DEX. Pentru că a vrut, a învățat, a înțeles, a putut.

Onorată de… onoarea făcută, ce interviu!

 

Ce v-a… mânat, stimate domnule Costin Berevoianu, în această aventură (descrierea vă aparține)? Cum apar oamenii care „văd” calea? Vine această abilitate din familie, școală, educație, din viață pur și simplu?

Este greu de spus în câteva cuvinte ce ne-a mânat pe câțiva pasionați de profesie, pe acest drum. Eram foarte săraci în resurse, izolați de ceea ce se întâmpla în lume, iar spiritul de breaslă nu exista; eram risipiți în Țară. Aveam însă Profesori buni și Oameni mari!

Anul 1995 a reprezentat prima noastră participare la Congresul Internațional al Apei (IWA) de la Budapesta, iar ceea ce am văzut și am înțeles acolo ne-a determinat să pășim împreună înainte.

Tatăl meu și soția mea m-au susținut intens și asta a contat foarte mult.

Totdeauna am crezut și am urmat gândul cel bun!

De ce a fost nevoie de o asemenea structură a apei, cum ați reușit s-o faceți monolit, căci monolit a fost și atunci?

A trebuit să ieșim în lume ca să vedem, să ascultăm, să înțelegem, să învățăm, iar asta nu se putea de unul singur și, până la urmă, de ce de unul singur ?

Buna credință, încrederea reciprocă, respectul si întrajutorarea, într-un mediu profesional plin de nevoi, au statuat PRIETENIA drept liant puternic! Apoi PROFESORII noștri care ne-au îndemnat și ne-au fost alături!

Atunci lumea era mai clară și relațiile dintre profesioniști erau construite altfel!

Gândiți-vă că era cu 12 ani înainte de 2007, lumea voia să muncească și pentru mult, dar și pentru mai puțin.

 La ce proiect personal de atunci vă gândiți cu drag și acum?

Cu siguranță, cam în aceeasi perioadă îmi era prezentă acut situația dificilă de la locul meu de muncă, apa Bucureștiului.

Am gândit cum am putut mai bine, cântărind foarte multe aspecte, am învățat și am muncit 5 ani împreună cu colegii mei de atunci să construim și după aceea încă 15 ani împreună cu alti colegi, pentru ceea ce este astăzi apa Bucureștiului.

 Cum i-ați defini evoluția? A ajuns ARA acolo unde ați gândit și acționat în urmă cu 25 de ani?

În primul rând, doresc să precizez că pentru mine ARA s-a născut, a crescut și există astăzi ca un organism profesional al operatorilor serviciului public de alimentare cu apă din România.

Sigur, mediul nostru profesional este complet numai împreună cu mediul academic si tot ceea ce reprezintă tehnologie, știință si tehnică în și pentru domeniu; operatorii poartă întreaga răspundere pentru performanța serviciului, pentru siguranța infrastructurii și a populației în legătură cu serviciul, dar singuri nu pot face minuni.

ARA a trăit și continuă să trăiască, în strânsă legatură cu administratia de stat și locală, ca vector profesional și moral al profesioniștilor din domeniu, din păcate însă cu încă multe puncte ,,tangente,, la mediul politic, poate prea preocupat de rezultate bune pe termen scurt. ARA nu poate singură să aducă performanță notabilă pe termen scurt și chiar mediu.

Altfel spus, ARA trebuie să fie mai profund ascultată de către decidenții capabili din administrația de stat în primul rând, astfel încât oportunitatea pe care o are astăzi serviciul și anume de finanțare a unor investiții importante respectiv de ridicare a nivelului de management la toate palierele de conducere a operatorilor, să poată fi valorificată din plin. Aceasta este misiunea dominantă pe care ARA trebuie s-o satisfacă, în beneficiul serviciului și al populației!

Acum 25 de ani orizontul ARA era unul, acum este mult mai complex și mai dificil de apropiat.

 Se discută mult despre dezvoltare durabilă cu accent major pe apă și sanitație. Cum arată ecuația personală „Berevoianu” pe marginea ipotezelor date?

,,Ecuatia mea personală,, se poate plasa în perimetrul:

  • Continuarea si accelerarea investițiilor în infrastructura serviciului;
  • Operarea infrastucturii cu tehnici și proceduri performante;
  • Conducere, coordonare și control (deci management) operațional și de resurse, ierarhizat și responsabilizat;
  • Formare profesională multidisciplinară, integrată și continuă;
  • Concentrarea participării în jurul operatorilor a profesioniștilor de înalt nivel din domeniu;
  • Dialog operațional continuu și strategic cu administația de stat – existența unei structuri de reglementare, dialog, reprezentare și sprijin la nivelul structurii Primului Ministru (populată cu profesioniști);
  • Dialog operațional și operativ cu administrația locală;
  • Schimbarea de generație la toate nivelele, cu asigurarea competenței și a unei capacități ridicate de asimilare;
  • Dialog profesional de înalt nivel și relații interpersonale bazate pe demnitate și onoare;

 Catalogați drept îndeajuns de vizibile progresele ARA?

Vizibile, dar nu îndeajuns de vizibile.

ARA are și ea problemele ei, ca și societatea românească și nu numai, de altfel.

În plan cantitativ, stă bine și foarte bine.

Este încă mult de lucru pe alte planuri!

 Forumul Regional al Apei Dunărea-Europa de Est și vizibilitatea ARA: unde, cât și cum contează să fii sclipitor în asemenea evenimente?

Eu am o ,,marotă,, care se cheamă ,,infrastructura critică,,!

Pentru mine, ca importanță înaintea performanței serviciului, este siguranța populației.

Eu am trăit fiind la lucru ,,incidentul Cernobîl,, și ,,evenimentele 22 – 24 decembrie 1989,, și pot spune că implicațiile asupra populației au fost dificil de gestionat și că astăzi nu suntem pregătiți să facem față unor situații realmente dificile.

În discuție este cel mai important serviciu pentru populație, care are caracter indubitabil de indispensabilitate și trebuie asigurat în mod continuu și nediscriminatoriu.

Astăzi nu există un cadru legal special și specific pentru protecția infrastructurii serviciului public de alimentare cu apă în România.

Iată deci un subiect pe care ARA, după opinia mea, ar trebui să-l abordeze sistematic și profesional și să-l evoce în astfel de evenimente, cu atât mai mult cu cât Dunărea devine un vector important de securitate regională.

 S-a maturizat destul Sectorul apei? Ce-i lipsește, ce-i prisosește?

Da, este un Sector matur, dar la factorul de coagulare organizațională, profesională și umană mai trebuie lucrat. Rezultatele vor veni numai prin sprijin real și vizibil acordat de ARA operatorilor, în rezolvarea marilor lor probleme!!!

Grupul de Lucru Interministerial pentru sectorul apă-canal este un motor care face zgomot „bun”. De acord? De așa ceva este nevoie pentru a mișca România?

Cred că da, dar numai în condițiile în care nivelul de profesionalism, determinare și dedicare al membrilor va fi de înalt nivel, astfel încât înțelegerea importanței, urgenței, a dificultăților și a necesităților, să conducă la soluții obiective, eficiente și bine adaptate; altfel, va fi doar un organism purtător de interese politice.

Cât e omul, cât e echipa, cât e țara, cât e lumea?

Omul este întregul, restul sunt coagulări purtătoare de energie, interese, sentimente și resentimente …

Prieteniile masculine ar merita, în opinia mea, o literatură aparte. Sunt transparente, trainice, fără umbre, fără disimulări. Vă leagă o astfel de prietenie cu președintele Asociației Române a Apei, Dr. Ing. Ilie Vlaicu. Pregătire, idei, viziuni, acțiuni similare. Intrăm, scurt, în detalii?

Da ! Domnul Președinte, Dr. Ing. Ilie Vlaicu, a fost primul care a înțeles, a simțit și a formulat deschis față de toată lumea, cu mai mulți ani în urmă, că ARA era o comunitate profesională de prieteni. Impresionant!

Cred în acest liant indispensabil, pentru bune rezultate și o viață frumoasă, într-un domeniu greu și care cere multe sacrificii …

Îl apreciez ca pe un bărbat matur, tenace, așa cum trebuie să fie un conducător la această vârstă, dar calm, bun diplomat și de o căldură interioară care-i face cinste.

Biruim în lumea aceasta nouă, stimate domnule Președinte de onoare al ARA? APA și ARA rezistă acestui prezent provocator?

Apa este un element indispensabil al vieții și sănătății oamenilor !

Pentru APĂ și ARA nu există decât un singur drum, indiferent de condițiile politice, economice și implicațiile sociale, cel al unei elite profesionale pentru oameni și viața lor.

 

Interviu realizat de Crenguța Radosav,

specialist Comunicare și Marketing Aquatim SA