Evenimentul Apă cu Model, organizat de Aquatim în data de 21 martie, reprezintă o continuare a acțiunilor și eforturilor noastre privind susținerea educației pentru tinerii timișeni, implicarea în comunitățile locale, precum și un bun prilej de a marca Ziua Mondială a Apei (22 martie 2024).

Activitatea educativă Apă cu Model se adresează elevilor claselor a XI-a și a XII-a din liceele timișorene și din localitățile în care compania noastră deține sucursale (Buziaș, Deta, Făget, Jimbolia și Sânnicolau Mare); obiectivul principal este acela de a oferi tinerilor „modele” de viață, pornind de la personalitatea inginerului Stan Vidrighin, corifeul alimentării cu apă și canalizării în orașul Timișoara.. Lunile martie, mai, septembrie și noiembrie sunt dedicate acestei acțiuni la care vor participa personalități din comunitatea timișoreană, cu scopul de a transmite tinerilor, prin exemplul personal, câteva principii sănătoase de viață și să le ofere acestora repere în orientarea profesională și dezvoltarea personală. Partenerul companiei Aquatim în organizarea acestui eveniment este Liceul de Artă „Ion Vidu”, care ne va încânta la fiecare ediție cu câte un moment artistic.

Invitatul special al primei ediții a fost dl. dr. ing. Ilie Vlaicu, director general AQUATIM, într-o destăinuire liberă și sinceră, în fața unui public licean interesat și captivat de…. excelență.

Am aflat că fiecare etapă în educația sa, de la liceu la experiența universitară, postuniversitară, doctorală, managerială, a fost parcursă firesc, prin punctualitate, organizare, hărnicie, dorință de a se autodepăși permanent. A început ca cel mai tânăr director de companie de utilități publice, a învățat și aplicat alături de colegii din Aquatim, toate cunoștințele pentru ca acest domeniu al apei să fie cât mai atractiv și căruia să i se recunoască valoarea. Este apreciat, confirmat permanent în mediile profesionale, dar și în cele academice, naționale și internaționale. Pune, înainte de orice, omul și lucrul cu oamenii, înțelegerea, corectitudinea, loialitatea, implicarea, noutatea.

Publicul a fost format din elevi de la Liceul Tehnologic „Azur”, Liceul Teoretic „Dositei Obradovici” din Timișoara și de la Liceului Teoretic Traian Vuia din Făget.

Elevele clasei a șaptea de la secția de coregrafie a Liceului Teoretic Ion Vidu au încântat audiența cu un scurt moment de balet desfășurat pe muzica compozitorului P.I. Ceaikovski.