Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, Fundația Aquatim și compania Klarwin au desfășurat în parteneriat programul educațional „Gardienii Apei” la Muzeul Apei din Timișoara. Programul a cuprins o selecție vastă de ateliere și activități tematice pentru preșcolari și elevi din ciclul primar, dezvoltate și coordonate de facilitatori educaționali. Prin experimente, mișcare, lectură, lucru manual și joc senzorial, copiii au fost încurajați să devină adevărați gardieni ai protejării apei.

Circa 250 de elevi ai școlilor din Timișoara și din județul Timiș au luat parte cu energie și mult interes la atelierele Gardienii Apei, în prima parte a zilei de 21 martie. Au învățat astfel despre proprietățile fascinante ale apei, despre amprenta de apă a produselor și importanța evitării risipei. Aflând atâtea lucruri interesante despre apă, copii au înțeles importanța acestei resurse pentru planetă, dar și pentru comunitate.

Programul complet al activităților este publicat AICI.

Un parteneriat de durată

Fundația Aquatim și Klarwin își propun o colaborare pe termen lung bazată pe viziunea lor comună privind strategiile de educare a comunității pentru un comportament responsabil față de resursele locale de apă. Prin participarea la programe informale de educație, copiii vor fi stimulați să-și dezvolte creativitatea și imaginația și vor înțelege mai bine aspectele legate de gestionarea apei, iar cadrele didactice vor avea acces la resurse pe care să le poată valorifica inter și multi-disciplinar în prezentarea subiectelor legate de apă din mai multe arii curriculare.

„Viitorul acestei lumi depinde de seriozitatea cu care fiecare dintre noi ne raportăm la viață. Aquatim dă apă, adică unul dintre elementele esențiale ale vieții. Și, iată, face și mai mult decât asta, prin fundația sa, prin care ajută tinerii, elevii, să se manifeste și să devină, la rândul lor, implicați în comunitate și în bunul ei mers. Dacă acești copiii devin conștienți că apa și viața trebuie prețuite și protejate, viitorul va curge fără probleme”, crede Robert Șerban, președintele Fundației Aquatim.

„Dincolo de impactul pozitiv pe care, de 20 de ani, activitatea noastră îl are asupra mediului și asupra comunităților, încercăm să ne implicăm și direct în inițiative care promovează responsabilitatea socială, la orice vârstă. Ne bucurăm să putem susține acest proiect de care sperăm că se vor bucura cât mai mulți copii. Avem încredere că acest tip de programe de educație înseamnă nu doar o zi de joacă, ci, mai ales, o contribuție la formarea unei viitoare generații mai conștiente, mai responsabile și mai atente la conservarea resurselor”, a precizat Adrian Dobre, fondator și CEO Klarwin.