Nu știu dacă “Familia Aquatim” are o mamă, dar sigur moașă îi este Crenguța. Păi cine a botezat-o astfel, cine i-a tăiat moțul, cine o povestește cu dragoste, talent și entuziasm, de atâta timp, în Aquastiri, dacă nu ea? Și dacă Crengu’ ne-a tot întrebat (era să scriu tocat) câte-n lună și stele, mai pe fiecare, despre cine și ce suntem, n-ar trebui să-i facem și noi asta? Ba da, Familia a votat în unanimitate că e cazul! Și fiindcă s-a aflat că aș fi cel care o știe de cel mai mult timp dintre toți familiștii Aquatim, încă din anii ‘90 ai studenției noastre, pe mine a căzut sarcina cu toca… întrebatu’.

Cine-a văzut-o pe Crenguța îmbrăcată-n sânziană, la OZN-ul din Calea Urseni, sigur s-a uitat mai lung și și-a zis: dar de ce-n costum popular bulgăresc (de la Dudeștii Vechi, mi se șoptește în cască)? Fiindcă moașa este, pe linie maternă, bulgăroaică. Și acum urmează paradoxul. Moașa, zi tu, ai legătura: “În fapt, mă simt dintotdeauna sârboaică – ironic, nu?, numele meu de fată a fost Sârbu, deși tata a fost român –, pentru că m-am născut într-o zonă de graniță cu Serbia, am copilărit (și-apoi crescut) în preajma unui popor de care sunt îndrăgostită iremediabil. Or, sârbii… clocotesc de când sunt pe lumea asta. Nu spun că e neapărat de bine, dar e un vuiet unic! Îmi curge prin vene spiritul slav, care îmi e aliat și îmi e pace, chiar și când ia forma unui război cu tot arsenalul aferent.”

Deși e intempestivă și voluntară, cum o cunoaștem cu toții, Crenguța a făcut matematică. Mă rog, cam toți am făcut (la) mate, dar ea chiar a urmat Facultatea de Matematică-Fizică. De unde și până unde? Ne spune chiar doamna potențial profesoară: “ Tatăl meu preda și iubea peste măsură fizica și m-a dus, cu blândețe, tact și inteligență, de mică, pe drumul științelor exacte, mi-a arătat… Orionul (constelație pe care o caut pe cer întruna, de când el nu mai este, pe care o recunosc din prima, care mi-este far și liniște), mi-a vorbit despre Einstein când habar n-aveam ce e relativitatea în viața asta, ca mai târziu să înțeleg perfect că, da, totul este relativ! Mai grea a fost misiunea lui tata să mă facă să înțeleg problemele cu trenurile și porumbelul, în fapt una imposibilă (râde, n.m). A decretat că nu simt suficient materia regină, deci am combinat-o cu matematica (admit că mă descurcam foarte bine, aici, că-l ascultam dumnezeiește, că rezonam cu ea), disciplină rațională, calculată, magistrală, de altfel.” Mai zice colega noastră că a fost, uneori, o studentă prea serioasă, că a învățat pe rupte (a fost bursieră, confirm!), că i-au plăcut cei cinci ani petrecuți în căminul studențesc, unde s-a și distrat, unde a făcut gastrită, cartofi prăjiți la reșou, cafea la ibric, sute de exerciții și de probleme.

Pe când era în anul IV de facultate, s-a intersectat cu un concurs de reporteri, la Televiziunea Europa Nova, pe care l-a câștigat și, motor!, a început să lucreze acolo. I-a plăcut atât de tare “pe sticlă”, încât și-a sunat tatăl să-i spună că nu va fi vreodată profa de mate “cu catalogul în mână și încruntarea-n ochelari”, ci ziaristă. Și chiar asta a fost 13 ani, perioadă pe care o definește ca “incredibilă & magnifică”.

“Sincer? Mi-ar fi plăcut să fiu profă de mate. Tot sincer? În acea efervescență temporală, când mass-media se pregătea de cei mai buni ani ai săi, era imposibil să n-o alegi. Nu regret decizia, am mai spus-o, au fost cei mai frumoși ani din viața mea, fiindcă am învățat să caut Adevărul și-n gaură de șarpe. De suficiente ori, șarpele m-a mușcat. În anii aceia, mi s-au deschis ochii larg și-am înțeles viața. Ca o pradă… Ce mai important de-atât?”, mărturisește Crenguța. Totuși, a mai făcut matematică și fizică, dar în postura de mamă a Sarei, pe care o consideră posesoarea unei scheme logice de viață, și o vede ca pe o fată analitică, pragmatică și realistă. Sara e proaspătă absolventă de Psihologie, dar maică-sa e cam speriată că viitoarea psiholoagă va trebui să gestioneze tristețile, nefericirile și neputințele altora, ca să îi ajute să iasă din ele. “Or, îmi șoptește Crenguța, eu fug de tristeți mâncând pământul”. Unde fuge? Păi, uneori, la mama, care, ca fostă profesoară de limba și literatura română, încă o mai corectează și azi când, din viteză, fetei îi mai scapă vreo virgulă ori mănâncă vreo literă, ca tot românu’. Și de ce mai fuge acolo? Ca să-l invoce pe tata. “Am avut cel mai bun tată! Știu că mulți avem privilegiul să afirmăm asta, dar noi doi chiar am fost o echipă de vis. Am fumat și mâncat pe ascuns împreună, am aprins casa împreună (!!!), am plâns la Mondiale împreună, am suduit la Europene împreună, am mințit-o pe mama împreună, am fost o inimă în două trupuri, un suflet într-un tandem ideal tată-fiică”, mărturisește, cu ochii jucându-i mai tare în verde-albastru decât de obicei, Crenguța.

 

Hai la serviciu, îi zic ca să schimbăm vorba, la Aquatim. Până să ajungem, colega povestește: “Eram reporter, îl aveam drept domeniu, m-am ocupat de el, de dragul de Aquatim, ani la rând. M-a cucerit, din start, liderul, căci, într-un peisaj administrativ local nu foarte atractiv, se detașa cert prin bonomie, seriozitate și profesionalism. N-a refuzat vreodată vreun interviu, oricât de ocupat era, n-a afișat vreodată mina de om superior, infatuat, nu l-am văzut vreodată agasat de camera de filmat și microfon, deși, cu siguranță, au fost destule momente pline, în care ar fi putut spune nu perfect justificat. Transmitea forță și siguranță. Știam de-atunci că Ilie Vlaicu & Aquatim reprezintă un duo al performanței, simțeam că vorbim despre o rara avis, mă visam aici. În plus, recunosc, îmi plăcea și clădirea, grandioasă, luminoasă, impunătoare. Ecuația perfectă pentru a face din serviciu a doua casă, în care să intri… desculț.” Desculță, o corectez eu, din instinct de “cap limpede” ce sunt la Aquastiri, unde ea-i șefă și unde vrea să arate, în fiecare număr al revistei, ce oameni faini sunt în Aquatim. Dar asta nu oricum, ci, o citez, “într-un mod sincer, fără formalisme, printre ședințe încărcate și proiecte europene dificile, dar și cu fericiri sau succese familiale, cu premii naționale serioase, cu concursuri de mini-fotbal ori de pescuit, cu destine, lacrimi, zâmbete, echipe, echipă, muncind pentru noi, pentru ei – clienții noștri, cu entuziasm egal.”

Exuberantă, voluntară, generoasă, sensibilă, empatică, deșteaptă, entuziasmată, moașa Crenguța consideră că cele patru puncte cardinale ale Familiei Aquatim sunt predictibilitatea, soliditatea, cerebralitatea și unitatea. Și mai crede cu putere că nimeni nu se poate rătăci dacă se ghidează după ele. Ea nu doar că nu s-a rătăcit, dar e și mai sigură de drumul ei. La mulți ani, Crenguța!

 

 

 

 

Crenguța răspunde la Chestionarul lui Proust

  1. Virtutea ta preferată? Să iubești fără să judeci. (Nu o dețin!)
  2. Calitatea pe care o admiri la un om. Bunătatea.
  3. Ceea ce apreciezi mai mult la un prieten? Franchețea.
  4. Defectul principal. Graba.
  5. Ocupaţia ta de bază. Admirația.
  6. Ideea ta de fericire. Mal de mare, blues în surdină, laptop, personaj care așteaptă să fie descries.
  7. Care ar fi fost cea mai mare pierdere sau nerealizare? Să nu fi existat Sara.
  8. Dacă nu ai fi tu, cine ai fi vrut să fii? Tata.
  9. În ce ţară ţi-ai fi dorit să trăieşti? Grecia.
  10. Culoarea şi floarea preferate. Albastru, iris.
  11. Prozatorii preferaţi. Gabriel García Márquez.
  12. Poeţii preferaţi. Nichita Stănescu.
  13. Eroul literar preferat. Florentino Ariza & Fermina Daza.
  14. Compozitorii preferaţi. Mark Knopfler, Dire Straits.
  15. Pictorii preferaţi. Renascentiștii, întotdeauna.
  16. Un dar de la natură pe care ţi-ai dori să îl ai. Să fi știut să pictez.
  17. Cum ţi-ai dori să mori? Brusc, scriind un interviu pentru Familia Aquatim.
  18. Care este starea ta de spirit actuală? Fericită.
  19. Care sunt lucrurile greşite pentru care ai cea mai mare toleranţă? Graba.
  20. Citatul preferat. “Există doar două moduri de a-ți trăi viața. Unul, ca și cum nimic nu ar fi un miracol, celălalt – ca și cum totul ar fi un miracol”, Einstein.