“Dacă vrei să fii respectat de ceilalți, lasă faptele să vorbească, pentru că ego-ul și cuvintele tale nu înseamnă absolut nimic. Ceea ce contează cu adevărat sunt acțiunile tale!”

 

Vine din Ceru-Băcăinți, Alba, așezare parcă dintr-o altă lume, ce deține unicitatea absolută a României, fiind singura comună cu locuinţe construite integral din piatră, de la fundaţie până la acoperiş. Este cea mai mică, la număr de locuitori, a județului Alba, unind laolaltă aproximativ 300 de suflete care se mândresc cu o transcendență dacică directă și care păstrează cu sfințenie, în egală măsură, soiurile străvechi de pomi fructiferi și numele milenare pentru multe cătune ale întinderii fascinante.

Dacă-l întrebi, îți va spune, la unison cu localnicii din Ceru-Băcăinți, că toponimia cuvântului “Cer” își are izvorul în copacul cu același nume, un fel de stejar, foarte des întâlnit în zonă, sau în așezarea caselor pe culmi, spre care, dacă te uiți, vezi cerul. Cert, locurile în care a copilărit sunt “un adevărat Rai”, iar Raiul, conform credinței populare, este în Cer.

Este fiu de dascăli (tatăl său a fost directorul școlii din Ceru-Băcăinți), a iubit cartea, ambiția și principiile sănătoase –  a avut și șansa unor modele intelectuale extraordinare acasă – a păstrat APROAPE vorba sfântă a bunicului “cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată”, a mers cu ea înainte toată viața și a ajuns… DEPARTE: absolvent al Facultății de Mecanică, din cadrul Institutului Politehnic Traian Vuia din Timișoara – promoția 1988 și-apoi o admirabilă experiență managerială, în cadrul APA CTTA SA ALBA, fiind începând cu anul 2000 director de exploatare ulterior, din 2003, director comercial al acestei societăți, cât și în administrația publică, devenind în anul 2004 deputat în Parlamentul României. Din 2009 și până în 2012 a fost Prefectul Județului Alba, ulterior a revenit în compania de apă, continuându-și activitatea de director comercial.

Din 2017 este directorul general al operatorului APA CTTA SA ALBA. Are experiență profesională de peste 35 de ani, un parcurs onorant, la braț cu un cult sănătos al muncii, un parteneriat generos cu oamenii, o „înțelegere” solidă cu Credința și privirea sus, spre… Ceru-Cer. Întotdeauna.

Fericită să stăm de vorbă, stimate domnule director general, Cornel Ștefan Bardan!

 

* Antoine de Saint-Exupery spunea așa: „De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară”. Veniți de pe culmile țării de piatră. Cum e să te naști… în Rai?

Într-adevăr, cei mai frumoși ani din viața omului sunt anii copilăriei, iar cel mai frumos loc din lume este cel al nașterii si “ulița copilăriei”, pe care n-o uiți niciodată.

Cred că pentru fiecare dintre noi locul în care te naști este la fel de important și  ne vine în minte de fiecare dată când spunem „acasă”… Niciun alt loc, oricât de frumos ar fi sau de oricât de modern sau „la modă” ar părea, nu va putea egala ceea ce simțim atunci când ne gândim la locul natal. Al meu… da, e un adevărat Rai.

* Ce v-a învățat moștenirea spirituală incredibilă cu care ați fost binecuvântat? Cum ați aplicat-o, concret, în profesie?

Normele de conduită se învață din familie, școală, iar celelalte medii educaționale nu pot decât să le confirme și să le consolideze. “Cei 7 ani de-acasă„ , cu doi părinți dascăli și cu bunicul preot, m-au făcut, de fapt, ceea ce sunt astăzi. “Cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată, copchile!”, îmi spunea mereu bunicul. Și n-am uitat. M-a ajutat mult în relațiile profesionale. Dacă vrei să fii respectat de ceilalți, lasă faptele să vorbească, pentru că ego-ul și cuvintele tale nu înseamnă absolut nimic. Ceea ce contează cu adevărat sunt acțiunile tale.

* Izolare/ munte/ piatră/ cremene egal libertate. Ați simțit-o de mic? Ați apărat-o de-a lungul vieții? E definitorie pentru dumneavoastră?

N-am făcut altceva decât să-mi urmez pasiunile fără ca cineva să îmi spună că nu are rost, că îmi pierd timpul. Am fost mereu susținut si încurajat de către ai mei să nu accept să îmi impună cineva idei doar pentru că li se par lor că sunt bune, ci să gândesc și să decid singur ceea ce este mai bine pentru mine. Evident, ulterior, să îmi asum și accept alegerile. Da, libertatea e sfântă!

* De ce… Poli Timișoara, de ce apa drept misiune și pasiune profesională? Haideți să trecem la esența parcursului dumneavoastră profesional.

Apa nu a fost în planul meu inițial, recunosc. Mi-am dorit mult să devin inginer, iar Timisoara pentru mine însemna, pe lângă faptul că era un centru universitar important, cel mai aproape loc de Occident. Era o altfel de atmosferă acolo, iar ca tânăr student am simțit-o și am trăit-o din plin. Misiunea a venit ulterior, am perceput-o din start drept una vitală, iar pasiunea… a fost din prima. Apa este, fără doar și poate, un domeniu extraordinar!

* Când vorbiți dumneavoastră cu… dumneavoastră, ce vă spuneți, din perspectiva drumului ales?

Nu aș schimba nimic din alegerile făcute, poate, cu mici exceptii, as îmbunătăți. Sunt mândru astăzi de copilul simplu din Ceru- Băcăinți care a realizat ceea ce și-a propus: o familie frumoasă, profesia pe care și-a dorit-o și o carieră profesională importantă.

* SC APA CTTA SA ALBA. Ne-o descrieți, vă rog, puțin, mai mult?!

Suntem operator regional al serviciilor de apă si de canalizare pe raza județului Alba, acționariatul societății fiind format din Consiliul Județean Alba și consiliile locale din cele 11 municipii și orașe, iar activitatea din județ este asigurată de 7 sucursale, fără personalitate juridică, aflate în principalele orașe ale județului nostru.

Activitatea de bază a societății noastre este asigurarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare.( C.T.T.A.: captare ,tratare, transport apă).

* Fondurile europene au fost și sunt salvatoare pentru o rezolvare completă a ecuației complexe a apei?

Fără urmă de îndoială, da!

Fără  această finanțare europeană, România și implicit județul Alba nu ar fi atins niciodată acest nivel al investițiilor și  nu ar fi putut asigura mijloacele adecvate pentru dezvoltarea și modernizarea serviciului, ajungându-se la acest moment la un grad de acoperire cu servicii de 98% apă potabilă și 72% canalizare.

Societatea noastră a atras până în prezent, 228.145.000 EURO, finanțare nerambursabilă, aspect care ne situează evident, raportat la mărimea ariei de delegare deservite, între primii 7 operatori din țară, dintr-un total de aproximativ 47 de operatori. De asemenea, trebuie subliniat că SC APA CTTA SA Alba a fost operatorul care a implementat cu succes toate programele de finanțare puse la dispoziție în domeniu, astfel încât, județul Alba este printre puținele județe care nu este în pericol de infringement cu privire la serviciile de alimentare cu apă și de canalizare.

* În ce investiți în prezent, cum arată harta apei de la Alba?

Am accesat începând cu anul 2005, toate programele operaționale disponibile implementând mai multe proiecte majore din fonduri europene (SAMTID, POS Mediu, POIM și, P.N.R.R.), finalizate sau aflate în desfășurare. In desfasurare avem proiectul major inceput pe POIM, continuat pe noul program de finantare PDD, pe care suntem convinsi ca il vom finaliza, la fel ca si celelalte proiecte. Implementam, de asemenea, un sistem modern de monitorizare, control și achiziție de date( SCADA), care va contribui alături de alte măsuri incluse în planul de afaceri al companiei, la optimizarea și eficientizarea operării, reducerea pierderilor, precum și reducerea timpilor de intervenție asupra rețelelor. În scopul optimizării operării infrastructurii de apă, inclusiv reducerea pierderilor, a fost modernizat sistemul de monitorizare al infrastructurii de apă în județul Alba, prin achiziția și montarea a 13.877 contoare cu citire la distanță și un stand pentru verificarea acestora. Preocuparea companiei pentru energia regenerabilă și eficiența energetică a determinat accesarea fondurilor pentru crearea de facilități de producție de energie electrică, proiect finalizat la începutul anului 2024.

* Deține compania pe care o manageriați o strategie legată de schimbările climatice dure la care asistăm? Cum le gestionați? Există soluții miraculoase, în opinia dumneavoastră?

Sunt inginer, nu cred în soluții miraculoase. Într-adevăr, schimbările climatice din ultimii ani ne obligă să căutăm soluții pentru a asigura continuitatea serviciilor noastre. Nu ne este ușor, pentru că ne confruntăm și cu un comportament diferit al consumatorilor în perioadele de secetă, de exemplu.

Facem periodic apel către toți beneficiarii serviciului să folosească în mod rațional apa potabilă, deoarece din cauza folosirii acesteia în mod iresponsabil, consumul de apă crește, iar resursele de apă din rezervoarele de înmagazinare se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică a acestora.

Să fie constienți de faptul că fac parte dintr-o comunitate și că, folosind apa potabilă în orice alt scop (activităţi de agrement, activităţi agricole, irigatul grădinilor, spălatul teraselor, curţilor, pavajelor), generează posibilitatea critică iminentă ca cei aflați la capetele de rețea să fie privați de dreptul vital de-a avea minimul de apă pentru necesități casnice. Acest lucru provoacă disconfort, ceea ce noi nu ne dorim.

* Cum se ține o echipă unită, cât de important este pentru dumneavoastră termenul de Împreună?

Am activat în diverse medii profesionale și acest lucru s-a constituit într-un veritabil atu pentru că îmi este mai ușor să-mi înteleg oamenii din echipă. Ceea ce am învățat este că performanța unei firme stă într-o bună colaborare între factorii decizionali și cei care pun deciziile în practică. Apoi, faptul că reușești să treci peste ceea ce scrie în „fișa postului”, să te implici și să-i ajuți pe cei de lângă tine, nu poate genera decât performanță.

Un bun manager nu conduce de unul singur, el acordă încredere echipei lui, pentru că nu poți avea tot timpul dreptate. Există întotdeauna motive bune pentru care oamenii cred ceea ce cred. Respectă-le gândirea/ opinia și fii deschis să le asculți propria perspectivă. Ascultarea este probabil cel mai mare semn de respect pe care îl poți arăta cuiva.

* Dar o relație profesională solidă cu decizionalii importanți ai țării? Cât de mult contează să fii înțeles și susținut?

Teoretic, știu să vă răspund. Practic, îmi este puțin mai greu, pentru că nu depinde doar de mine.

Accesarea fondurilor europene necesită pe lângă multă muncă și extrem de multă răbdare. Nu ne-a fost ușor. Modificările legislative apărute perpetuu n-au făcut și nu fac altceva decât să îngreuneze un proces care ar trebui să fie mult mai simplu, în interesul beneficiarilor. Nu este posibil ca o procedură de achiziție să dureze între 6 si 10 luni de când a fost publicată…

Pe plan local, în schimb, nu consider că avem probleme, am găsit mereu calea de mijloc pentru o colaborare fericită, astfel că le mulțumesc și pe această cale liderilor din administrație.

* Cum contribuie ARA la o industrie solidă și performantă a apei?

ARA reprezintă toți operatorii de apă din țară și, incontestabil, este „vocea” comună a acestora la nivel guvernamental. Toți operatorii ne confruntăm cu aceleași probleme, prin ARA este mult mai ușor să fii auzit, înțeles și sprijinit.

De curând, ARA a organizat, la Brașov, Forumul Regional al Apei “Dunăre-Europa de Est”, unde am văzut cu toții cât de importantă este contribuția acestei asociatii la performanțele din industria specifică. Au fost prezenți numeroși specialiști în domeniul apei, manageri, proiectanți, cercetători și operatori de servicii de alimentare cu apă și de canalizare din țară și străinătate, dar și oficiali români de rang înalt, ceea ce a reconfirmat girul pe care ARA îl primește, încrederea pe care ARA și-a câștigat-o, importanța evidentă a acestui for care ne reprezintă.

* Cât de puternică este vocea ARA, la momentul în care discutăm? Este acesta momentul T0 al Oamenilor Apei?

Este puternică! Îmi doresc să fie așa, timp îndelungat, pentru că toți operatorii regionali de apă din țară avem nevoie de asta. Legislativ, nu suntem mereu corect încadrați și definiți, iar acest fapt ne încurcă teribil în desfășurarea activității, benefic, în folosul consumatorilor. Anul 2024 nu a început prea bine, din acest punct de vedere, suntem abia la jumătatea lui, există, însă, speranță și încredere în board-ul ARA că se va implica total și că va reuși să așeze acest moment în dreptul lui… T0. Suntem, cert, pe drumul cel bun!

* Care ar fi ținta finală, când, unde și cum se încheie o misiune reușită a unei companii de apă, a unui for profesional în domeniu?

Ținta finală duce, clar, către clienții noștri – consumatorii, către asigurarea servicilor de calitate pentru ei. Acest lucru se întâmplă ori de câte ori finalizăm un proiect de investiții, fie din fonduri europene, fie din fonduri IID. Abia atunci putem afirma că misiunea este una reușită. Încheiată? Practic, niciodată, pentru că sistemul de alimentare cu apă potabilă si cel de canalizare are o nevoie continuă de reabilitare si extindere. Ca atare, misiunea Oamenilor Apei este nu doar nobilă, ci și nemuritoare!

Vă mulțumesc!

Crenguța Radosav, specialist Comunicare și Marketing AQUATIM