În luna martie, când apa este celebrată în toată lumea, Muzeul Apei Timișoara, administrat de Aquatim, oferă un program variat, ce cuprinde o expoziție de arte vizuale, o seară de poezie, activități pentru elevi și un tur ghidat tematic de Ziua Mondială a Apei, în 22 martie. Expoziția The Water We Want Revisited, organizată de Fundația Aquatim, cu program de vizitare din 5 martie în 3 aprilie, prezintă o selecție de lucrări (desen, pictură, grafică digitală, fotografie și clipuri media), realizate de copii și tineri la edițiile trecute ale concursului internațional Apa pe care ne-o dorim.
30 de lucrări sunt expuse pe simeze, iar pe ecrane rulează creații media și o selecție mai amplă de desene și picturi prezentate în concursul amintit. The Water We Want (TWWW) este un proiect dezvoltat de Rețeaua Internațională a Muzeelor Apei (WAMU-NET) sub patronaj UNESCO, la care compania timișeană de apă este afiliată. Copii și tineri din toată lumea se alătură an de an acestui proiect, pentru a-și exprima creativ emoțiile și convingerile legate de cea mai prețioasă resursă a planetei. Aquatim a facilitat până în prezent înscrierea a peste 260 de copii în concurs, iar pentru trei dintre aceștia a deschis drumul spre recunoașterea internațională – locul I pentru Patricia Ahmadi (desen) și Mara Bugan (videoclip), în 2021 și pentru Mihai Drăgoi (creații media) în 2024.
În cadrul expoziției se vor organiza trei ateliere creative pentru elevi. În parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 24, sâmbătă 22 martie, între orele 10:30-12:30, în cadrul expoziției va avea loc atelierul creativ coordonat de Rodica Tache, artist plastic și profesor la școala menționată. Copiii vor lucra chiar în spațiul muzeului, contribuind la o lucrare colectivă despre râul Bega și rolul său pentru oraș. Rodica Tache lansează totodată, alături de elevii săi, printre care se numără și participanți la edițiile trecute TWWW, o invitație la intervenții artistice, prin reinterpretarea lucrării realizate. Până la sfârșitul lunii, colajul rămâne la Muzeul Apei sub forma unei lucrări „neterminate”, în care vizitatorii pot interveni, modelând peisajul prin așezarea pieselor create de elevi, reprezentând animale, păsări și plante din ecosistemul acvatic.
Rodica Tache: „Bega este sursa principală de apă potabilă pentru Timișoara și are o prezență pregnantă în spațiul orașului, dar aspectul mai puțin prezent în mentalul nostru colectiv este bogăția florei și faunei din ecosistemul râului.”
Iar în 25 martie, Vivart – Centrul de Art-Terapie și psihologie facilitează două ateliere cu tema Apa și viața, la care își vor exersa îndemnarea la modelaj în lut și pictură pe suprafață mare, grupuri de elevi de la Centrul Școlar Constantin Pufan pentru Educaţie Incluzivă și Școala Gimnazială nr. 15 din Timișoara.