APAVITAL, compania ieşeană de apă, a decis astăzi care sunt câştigătorii ediţiei a III-a a concursului de fotografie „Apa dă viaţă Iaşului”, desfăşurat în perioada 15 septembrie – 15 octombrie 2013.
34 de pasionaţi ai fotografiei au încercat să surprindă în imagini legătura dintre apă şi comunitatea locală. Juriul, format din şapte reprezentanţi ai managementului ApaVital, a avut astăzi sarcina, deloc uşoară, de a decide care sunt cele mai interesante dintre cele peste 70 de fotografii intrate în concurs. Primele trei imagini au fost răsplătite cu premii între 800 şi 300 de lei. Acestea, împreună cu o selecţie de fotografii vor fi expuse la sediul societăţii iar participanţii au primit cu toţii materiale promoţionale.
Fotografiile cîştigătoare sunt:
- „Prietenie”, Cătălina Rusanovschi – locul I;
- „Apa dă viaţă şi culoare Iaşului”, Ioana Poleac – locul II;
- „Picătura vieţii”, Ingrid Ursulescu – locul III.
Sursa: www.apavital.ro