„The Water We Want” (Apa pe care o vrem), primul concurs pentru tineret lansat de Rețeaua Globală a Muzeelor Apei (WAMU-NET) este pe cale să intre în faza finală, în care cele mai bune lucrări înscrise vor fi selectate, anunțate și prezentate într-o expoziție digitală online. Competiția este una de creație artistică vizuală – fotografie, desen, video, – și se adresează grupelor de vârsta 6-12 ani și 13-18 ani, tematica aleasă fiind moștenirea și viitorul apei. Tema Zilei Mondiale a Apei 2020 „Apa și schimbările climatice”, cât și obiectivul nr. 6 de dezvoltare durabilă – Apa pentru toți, de pe Agenda 2030 a Națiunilor Unite sunt repere cheie
În prima jumătate a lunii mai, juriul desemnat de WAMU-NET va evalua lucrările și va selecta șase finaliști. Câștigătorii vor fi anunțați în a doua jumătate a lunii mai, odată cu lansarea expoziției online.
Cinci tineri din România sunt printre cei ale căror lucrări sunt acum jurizate. Competiția „Apa pe care o vrem” a fost organizată în țara noastră de către Compania de Apă Someș, ce gestionează Muzeul Apei „Leonida Truță” din Cluj și este unul dintre membrii fondator al rețelei WAMU-NET. „La concursul lansat de compania noastră s-au înscris 75 de elevi, din județele Cluj si Salaj. Lucrările au fost suprinzătoare, pline de creativitate și au dovedit că tinerii și chiar și copiii de vârste mici conștientizează problemele serioase de mediu cu care ne confruntăm la nivel global. Nu a fost deloc ușor să alegem cinci finaliști pentru jurizarea finală”, a declarat Lucian Croitoru, Director relații publice al Companiei de Apă Someș SA.
Reprezentanții WAMU-NET au mulțumit participanților la concurs, pentru entuziasmul și dedicarea aduse în proiect și și-au exprimat, cu anticipație, recunoștința vizavi de susținerea publicului, prin vizitarea expoziției virtuale: „Mulțumim tuturor celor care veți vizita expoziția noastră online în următoarele săptămâni! Știm cât e de grea această perioadă, din cauza pandemiei, pentru toată lumea și în special pentru muzee. Mai mult ca oricând, digitalizarea a devenit un instrument strategic și vital pentru muzee, pentru a ajunge la public și a-și păstra rostul. Credem cu tărie că expoziția noastră online va ajuta muzeele apei să ajungă la publicurile lor și chiar să câștige audiență la nivel mondial! Sperăm că acest lucru va sprijini muzeele din rețea în strategiile lor viitoare de comunicare.”, se arată pe site-ul rețelei muzeelor apei.
Uzina de Apă Industrială din Timișoara, ce s-a alăturat anul trecut rețelei internaționale a muzeelor apei, această inițiativă și va promova, de asemenea, lucrările expoziției digitale „Apa pe care o vrem” în mediul online.
WAMU-NET reunește organizații din toată lumea, prin preocuparea lor comună de a evidenția importanța istorică și culturală a apei, precum și de a conștientiza publicul larg asupra prețuirii acestei resurse. Rețeaua a fost integrată în anul 2018 Programului Hidrologic Internațional UNESCO, ca o inițiativă asociată acestuia. Din rețea fac parte circa 50 de muzee din toate colțurile lumii, cu peste 5 milioane de vizitatori pe an.