Serviciile de alimentare cu apă și canalizare ar trebui să fie prezente în fiecare casă în secolul XXI. În România, gradul de acoperire al acestor servicii este în jur de 60% pentru apă și 45% pentru canalizare. La intrarea în Uniunea Europeană, România și-a asumat respectarea acquis-ului comunitar, un pachet de măsuri menite să îmbunătățească nivelul de trai. Astfel, până în 2018, toate localitățile trebuie să aibă sistemele de apă centralizate iar cele cu peste de 2.000 de locuitori trebuie să aibă canalizare. Necesarul de investiții estimat este de circa 20 de miliarde de Euro, iar penalitățile pentru nerespectare pot depăși această sumă.

Deși instrumente financiare cu finanțare nerambursabilă au fost puse la dispoziție, cu rezultate, problema apei și a canalizării nu este rezolvată. Sistemul are încă, unele deficiențe majore la nivel instituțional, cum ar fi necorelarea „actorilor” implicați în gestionarea proiectelor de investiții. Sunt instituții ale căror activități se suprapun sau instituții care intervin decisiv în lanțul decizional, deși nu au nicio răspundere. În orice sistem, centrul de decizie ar trebui să coincidă cu centrul de răspundere. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă și, ca urmare, apar conflicte instituționale, care nu duc la rezultatele așteptate.

UE are o strategie coerentă de dezvoltare a sectorului apei, prezentată în cele trei documente cheie: Viziunea, Agenda de Cercetare Strategică și Planul de Implementare, care indică preocupări și provocări majore în domeniu. Dacă nu reușim să ne raportăm, ca țară, la aceste provocări proactiv, vom rămâne o simplă piață de desfacere pentru țările care înțeleg să-și dezvolte afacerile pe piața mediului.

Mediul trebuie privit ca o oportunitate de dezvoltare națională, practic un motor de dezvoltare a economiei naționale. În 2002, piața mondială a serviciilor de apă era cifrată la 250 de miliarde de euro, iar în 2010 la 400 de miliarde de euro. Cifra de afaceri continuă să crească cu 5% pe an. În UE, sectorului apei îi revine 1% din PIB. Toate acestea ne arată că în domeniu există mulți bani care pot dezvolta și domenii conexe.

Faptul că operatorii din domeniu au o subordonare locală nu a „motivat” prea mult apariția strategiilor guvernamentale. În plus, autoritățile locale nu au dat atenție potențialului de dezvoltare al segmentului apei, ci mai degrabă, aspectelor sociale. E timpul să ieșim din această gândire păguboasă. Alimentarea cu apă nu este un serviciu social și nu trebuie privită simplist ca o „cenușăreasă”, care aduce doar obligații și penalități, ci trebuie privita ca o oportunitate. Este o nevoie stringentă de o strategie coerentă și de integrare la nivel național. Un domeniu care generează bani, locuri de muncă și poate face ușor conexiuni cu alte sectoare, trebuie să devină unul prioritar și de maximum interes. Se dovedește că apa nu este doar un element esențial al vieții, ci și unul care trebuie să îi influențeze, în sens pozitiv, calitatea.