Este vară, este cald, este soare… Ce poate fi mai potrivit pentru a ieși în aer liber și a face un pic de mișcare, de a socializa și de a ne relaxa după o zi de muncă.
Noul campionat de mini-fotbal Aquatim, organizat de managementul și sindicatele societății, a fost ocazia potrivită de destindere pentru zilele de început de vară.
Au participat 8 echipe, împărțite în două grupe de câte 4, iar la finalul meciurilor din grupe, primele două din clasament s-au calificat în semifinale, și anume STA BEGA, EPURARE, SMIR și sucursala BUZIAȘ. Pe locul 3 s-a situat echipa SMIR, care a câștigat finala mică împotriva celor de la EPURARE. Finala mare a fost condimentată cu de toate: multe goluri spectaculoase, răsturnări de scor și lovituri de departajare. STA BEGA a condus cu scorul de 2 la 0, dar s-a văzut egalată în repriza a doua de către cei din Buziaș, care au reușit să împingă finala spre loteria loviturilor de departajare, unde cei de la STA BEGA au fost mai inspirați, reușind să câștige.
Campionatul a fost unul la superlativ, începând de la alegerea terenului, până la festivitatea de premiere. Alex Miclea, din echipa STA BEGA, cel mai tehnic jucător al campionatului, a declarat: “A fost un turneu de fotbal reușit, foarte bine organizat. Mulțumim organizatorilor și conducerii pentru că, în fiecare an, ne oferă șansa, nouă, colegilor, să socializăm, să ne cunoaștem mai bine. Cât despre meciuri, deși nu am pornit ca favoriți pentru câștigarea turneului, pe parcurs am demonstrat că avem un joc bun, pe alocuri spectaculos, fapt ce ne-a condus spre locul 1. În finală, am întâlnit echipa Buziaș, rea, arțăgoasă, care a luptat fantastic, revenind de la 2-0, dar pierzând la penalty-uri, unde, de multe ori, e vorba și de noroc, inspirație. Le mulțumesc colegilor mei de la STA BEGA pentru că au luptat, pentru că au crezut până la final că putem câștiga și sper ca și la turneul viitor, din iarnă, să facem o figură frumoasă, să păstrăm trofeul.”
Constantin Fîșcu, reprezentant al sindicatului și un mare susținător al campionatului, este, de asemenea, de părere că sportul și manifestările de acest fel întăresc spiritul de echipă și îi poate ajuta pe salariații firmei să lucreze mai bine împreună: “Mă bucur că prin mișcare sportivă am reușit să aducem mai aproape de noi, de colectivul nostru, colegii de la sucursale, că am reușit să ne cunoaștem mai bine, să ne împrietenim… Mulțumesc managementului și domnului director Ilie Vlaicu pentru implicarea directă în această acțiune, implicare pe care contăm și pe viitor. Felicitări câștigătorilor și tuturor participanților!”