În miezul verii, Muzeul Apei din Timișoara a fost, timp de trei weekenduri la rând, gazda unui program cultural și recreativ destinat tuturor vârstelor. Vară apARTE la Muzeul Apei, un program susținut de Fundația Aquatim, a propus celor care nu pot încă evada din oraș în weekendurile fierbinți de iulie, o mini-vacanță culturală, cu ateliere creative, momente artistice și relaxare la umbra platanilor bătrâni din parcul muzeului. Iubitori de natură, istorie și artă, vizitatori obișnuiți sau noi prieteni ai muzeului, câteva sute de oameni, cu toții s-au bucurat, timp de trei weekenduri de o vară altfel.

Pentru copii, programul a inclus ateliere transdiciplinare STEAM, limba engleză prin joc, activități senzoriale, origami și lectură interactivă. Pentru adolescenți și adulți, programul a oferit atelierele de AI și fake news, de dezvoltare personală prin tehnici de actorie, de art terapie, vizitee ghidate și sesiuni de antrenamente sportive. Destinate unui public larg, de toate vârstele au fost atelierele de reciclare creativă – confecționare lumânări decorative și păpuși -, discuțiile culturale și momentele muzicale, de teatru și dans interactiv.

Artele vizuale și performative au dat strălucire serilor de vară și au adus bucurie publicului. Seara de sâmbătă, 12 iulie, i-a unit sub semnul apei pe iubitorii genului SF și ai universului anime, la panelul literar Viitor cu gust de ramen – De la Orwell la Akira. Andrea Putnoky, Cristian Vicol și moderatoarea Marilena Tudor au antrenat audiența într-un dialog captivant despre cum arată viitorul, văzut prin lentilele ficțiunii – de la literatură la cinema și filosofie.

În seara zilei de vineri, 18 iulie, a fost vernisată expoziția de fotografie Retrospectiva IMAGO – Elemente, ce poate fi vizitată până în 23 august. Organizată în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, expoziția reunește lucrările premiate la cele patru ediții ale Bienalei naționale de artă fotografică IMAGO, cu temele apă, foc, pământ, aer. Raoul Șeptilici, unul dintre organizatorii bienalei, a ghidat publicul într-o incursiune artistică având ca repere elementele primordiale. Seara s-a încheiat cu un recital de chitară, susținut de Adrian Mardan, care a interpretat o selecție de piese din cel mai recent album al său, The Beauty is Not Dead. Un concert intim, atmosferic, foarte apreciat de publicul prezent, conectat cu artistul și emoțiile purtate de acordurile de chitară.

Seara următoare a însemnat dans, energie, mișcare și bună dispoziție. Coreografiile latino, salsa și bachata, au încurajat spectatorii, în special pe cei de vârste mici, să se alăture unui dans comun, învățând pași și mișcări, împreună cu instructori, foști și actuali elevi ai școlii Școlii de Dans Salsa Addicted.

Al treilea weekend apARTE s-a încheiat cu aplauze, la scenă deschisă. Trupa de actori de la Teatrul Portabil Timișoara a creat împreună cu publicul o serie de jocuri teatrale pline de umor și spontaneitate, în cadrul show-ului de improvizație teatrală H2imprO, încheiat cu muzică live, cu instrumente și versuri generate pe loc.

Mai mult decât un program de vacanță, Vară apARTE a fost o invitație la explorare, relaxare și conectare prin cultură, educație și artă, în ambientul inedit al Muzeului Apei din Timișoara, o inițiativă pe care ne dorim să o reluăm și vara viitoare, transformând-o într-o tradiție a locului.