Incontestabil, chimia joacă un rol cheie în viața noastră, fie că știm, simțim, sau nu. Invizibile de cele mai multe ori, reacțiile chimice generează, la tot pasul, procese tehnologice importante fără de care lumea trecută și prezentă n-ar fi arătat așa.

Spre exemplu, azotul a jucat un rol determinant în biochimia oricărei fiinţe. Este, de asemenea, cel mai răspândit gaz din atmosfera Pământului. Dar azotului „nu-i place” să reacţioneze cu multe lucruri, aşa că plantele şi animalele nu-l pot extrage din aer. În consecinţă, un factor limitator major în agricultură a constat în indisponibilitatea azotului.

În anul 1910, chimiştii germani Fritz Haber şi Carl Bosch au revoluţionat agricultura, atunci când au combinat azotul cu hidrogenul, producând astfel amoniacul. Amoniacul poate fi utilizat ca un fertilizator pentru culturi.

În prezent, 80% din azotul din corpurile noastre vine din procesul Haber-Bosch, făcând din această reacţie chimică probabil cel mai important factor în explozia populaţiei din ultimii 100 de ani!

În detaliu, procesul Haber-Bosch este un proces care fixează azotul cu hidrogen pentru a produce amoniac – o parte critică în fabricarea de îngrășăminte de plante.

Procesul Haber-Bosch este extrem de important, deoarece a fost unul dintre primele procese industriale dezvoltate pentru a exercita presiune înaltă pentru a crea o reactie chimică (Rae-Dupree). Acest lucru a făcut posibil ca agricultorii să cultive mai multe alimente, care, la rândul lor, au făcut posibilă o agricultură în masă pentru a susține o populație mai mare.

Mulți consideră procesul Haber-Bosch drept responsabil pentru actuala explozie a populației Terrei, în sensul că „aproximativ jumătate din proteinele de la om își au originea în azotul fixat prin procesul Haber-Bosch“.

În perioada de industrializare, populația umană a crescut considerabil, și, ca urmare, producția de cereale și agricultura s-au dezvoltat în domenii noi. Pentru a face culturi mai productive, fermierii au început să caute modalități de a adăuga azot la sol, precum utilizarea gunoiului de grajd.

La sfârșitul anilor 1800 și începutul anilor 1900, oamenii de știință, în principal chimiști, au început să caute modalități de a dezvolta îngrășăminte prin fixarea în mod artificial a azotului.

La 2 iulie 1909, Fritz Haber a produs un flux continuu de amoniac lichid din gaze de hidrogen și azot care au fost introduse într-un tub de fier fierbinte, presurizat peste un catalizator metalic de osmiu, fiind prima dată când cineva a fost capabil să dezvolte amoniac în acest mod.

Mai târziu, Carl Bosch, metalurgist și inginer, a lucrat pentru a perfecta acest proces de sinteză a amoniacului astfel încât să poată fi utilizat pe o scară mondială. În 1912, construcția unei instalații cu o capacitate de producție comercială a început la Oppau, Germania. Ea a fost capabilă să producă o tonă de amoniac lichid în cinci ore, iar în 1914 uzina producea 20 de tone de azot utilizabil pe zi.

Procesul se utilizează și în prezent, folosind o presiune extrem de mare pentru a forța o reacție chimică. Acesta acționează prin fixarea azotului din aer cu hidrogen din gaz natural pentru a produce amoniac. Procesul trebuie să utilizeze o presiune ridicată, deoarece moleculele de azot sunt deținute împreună cu triple legături puternice. Procesul Haber-Bosch utilizează un catalizator sau un container realizat din fier sau ruteniu , cu o temperatură în interior de peste 800 F (426 C) și o presiune de aproximativ 200 de atmosfere.

Ca o certitudine, locurile cu cea mai mare cerere pentru aceste îngrășăminte sunt și locurile în care populația lumii cunoaște cea mai rapidă creștere.