Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană a lansat în 21 octombrie 2014, la Primăria Municipiului Timișoara, în cadrul unei conferințe de presă, conceptul candidaturii Timișoarei la titlul de Capitală Culturală Europeană, elementul central sub egida căruia se elaborează dosarul pentru concurs. Lansarea conceptului a fost corelată cu elaborarea strategiei culturale a Timișoarei pe următorii 10 ani.

Bega, artera de apă a orașului și în același timp un element reprezentativ din punct de vedere al geografiei, valorilor și spiritului Timișoarei a fost motivul de inspirație și punctul de plecare al conceptului candidaturii la titlul de capitală culturală europeană – Channel of Cultures.
Canalul Bega curge prin cartierele istorice și conectează Timișoara la țările europene, ajungând în Dunăre, prin Tisa. Channel of Cultures îmbină diversitatea culturală și ideea de cooperare internațională, ceea ce va contribui, spun reprezentanții asociației, la promovarea unei imagini românești reprezentative în context european.

 

Diversitatea, un adevărat atu

Conceptul aduce în prim plan acele particularități ale orașului, care fac din Timișoara „o altă lume” și pe care orice timișorean le pomenește cu mândrie când vorbește despre orașul său: diversitatea, multi- și interculturalitatea, experimentul, deschiderea, în fond trăsături constant reprezentative ale orașului în ultimele secole.

Un oraș în care limba vorbită predominant și populația majoritară s-au schimbat de trei ori pe parcursul ultimului secol, un oraș în care oameni de culturi, etnii și religii diverse au trăit în armonie și înțelegere, contribuind la generarea unui climat potrivit pentru dezvoltarea comerțului, a culturii, pentru progresul tehnic și ingineresc și încurajarea investițiilor este un lucru de excepție, se arată în conceptul candidaturii, publicat pe www.timisoara2021.ro. „Timișoara este un oraș care a reușit să demonstreze că diversitatea este un adevărat atu”, a declarat Simona Neumann, director executiv al asociației, în cadrul conferinței de presă pentru lansarea conceptului candidaturii.


În 2016 vom afla marele câștigător

În cadrul conferinței de presă a fost amintit și calendarul etapelor de urmat în cursa pentru titlul de capitală culturală. În mai 2014 a fost lansată noua legislație privind candidaturile, în perioada decembrie 2014 – ianuarie 2015 Guvernul român va lansa competiția, urmând ca în perioada iulie-septembrie să aibă loc depunerea dosarelor de candidatură, respectiv etapa de preselecție. În luna iunie a anului 2016 va avea loc selecția finală a dosarelor, iar decizia juriului va fi comunicată în toamna aceluiași an. Până atunci și după aceea, Bega va rămâne cu totul specială pentru timișoreni și va atrage, cu siguranță, în jurul ei și mai multe evenimente culturale.