Un document cu „parfum” de epocă din arhiva Aquatim aduce la lumină un tablou al utilităților de apă ale Timișoarei de acum 80 de ani. Raportul anual al întreprinderii comunale de alimentare cu apă și canal, din anul 1936, intrat recent în arhiva societății, a fost păstrat într-o stare foarte bună. Documentul este în mare parte dactilografiat pe hârtie subțire, și mai conține tabele și reprezentări grafice caligrafiate îngrijit.

Ca orice mărturie venită de peste timp, documentul captează încă de la prima privire, cu cifre și date mai mult decât interesante, care oferă o imagine nu numai a companiei de apă din acea vreme, ci și informații despre viața timișorenilor de atunci.

Aflăm astfel, din raport, că în 1936, un timișorean consuma 92,6 litri de apă potabilă, sau, ca să fim riguroși cu exprimarea originală, „apă de beut”, și încă 19,4 litri apă de stropit, sau „apă de Bega”, față de consumul mediu specific actual, de 111 l/zi. O altă comparație interesantă este cea a datelor privind consumul specific de energie electrică. În 1936, compania de utilități consuma 0,253 kWh energie electrică pentru a produce un metru cub de apă potabilă și 0,268 kWh pentru un mc pentru apa de stropit. Consumul actual al Aquatim pentru captarea, tratarea şi distribuţia apei este de 0,2516 kWh/mc, unul dintre cele mai mici din ţară.

Deși apropiate, cifrele acoperă realități diferite. În 1936 se trata și se distribuia doar apa de subteran. Tratarea se făcea într-o singură treaptă, iar presiunea în rețea era mai mică decât în prezent. Toate acestea necesitau mai puțină energhie electrică pentru pompe, marile consumatoare de energie din stațiile de tratare a apei. Acum, în Timișoara, apa potabilă provine și din surse de suprafață și de subteran. Utilajele au fost îmbunătățite, dar și cerințele energetice sunt mai mari. Necesarul de apă al orașului este mai mare, presiunea de distribuție mai ridicată, iar procesele de tratare sunt mai complexe, cerințele actuale de calitate pentru apa potabilă fiind altele decât acum un secol. În aceste condiții, putem concluziona că scăderea consumului de energie pentru producerea unui metru cub de apă demonstrează o folosire mai eficientă a energiei electrice în prezent.

Raportul detaliază și lucrările de „investițiuni” și întreținere de la „stabilimentele” de pompare, cazane, mașini și diversele utilaje de pe fluxul tehnologic, precum și de la rețelele de apă și canalizare, inclusiv reparații, curățări și spălări ale conductelor și întreținerea fântânilor publice.

Raportul consemnează, spre exemplu, în anul respectiv, extinderea rețelei de apă potabilă pe 16 străzi din Timișoara, cu 3,7 km, dintre care 1,8 km de conducte de distribuție și 1,9 km de țevi de plumb pentru „racordări și fântâni”. La 31 decembrie 1936, rețeaua de apă a Timișoarei măsura 148 de km – 126 de km conducte pentru apa „de beut” și 22 km rețea de apă industrială („de Bega”).
Rețeaua de canalizare număra 94,6 km. Pe rețeaua de apă erau montate 3.580 de contoare, o evoluție crescândă de la 1.400 de contoare, în 1916.

Pentru tabloul „de bord” complet al anului 1936, raportul menționează, la final, și situația noilor consumatori care s-au conectat la utilități – 117 case la canalizare, 180 de case la rețeaua de apă potabilă și 15 case la rețeaua de apă industrială.

Foto: Arhiva Aquatim. Uzina de apă nr. 1, descărcare cocs.