Recent a fost finalizată instalarea ultimei tranșe de 9.500 de contoare cu module radio, pe branșamentele de apă ale timișorenilor, cu aceasta Aquatim încheind campania de înlocuire a contoarelor „tradiționale” cu dispozitive moderne, ale căror înregistrări pot fi citite și de la distanță.

În prezent, doar imobilele nou construite, cele conectate recent la rețeaua de apă sau consumatorii care au solicitat o separare de consum în decursul ultimului an, realizându-și, practic, un branșament nou, individual, la rețeaua publică nu au astfel de contoare cu telecitire. Acestora li se vor monta contoare radio în anul 2016.

Societatea Aquatim a achiziționat și instalat aceste contoare, începând din anul 2008, în mai multe tranșe anuale. Această campanie de înlocuire este considerată de Aquatim ca fiind „a doua etapă de contorizare” a Timișoarei. Contoarele disponibilizate şi-au găsit, de asemenea, o utilitate practică. După verificare, curățare și o eventuală reparare, acestea au fost montate în alte localităţi din aria de operare a companiei, cu prioritate acolo unde apa potabilă nu este folosită, în mod raţional, pentru consumul casnic, ci mai ales pentru udatul grădinilor. Aquatim și-a respectat astfel unul din angajamentele din strategia de dezvoltare regională, care prevede contorizarea localităţilor din aria de operare.

Contoarele cu citire la distanță sunt o investiție avantajoasă pentru companiile de apă, dar și pentru consumatori. Modulele radio permit citirea consumurilor de la o distanță de maxim 200 de metri și furnizează date corecte, fără erori. Astfel, consumul înregistrat poate fi citit cu regularitate, chiar și atunci când angajații Aquatim nu au acces la contor, iar facturarea se face pe baza consumului real, nu a unor estimări. Înregistrările contoarelor sunt stocate în baze de date, ceea ce face mai ușor pentru compania de apă să depisteze consumurile neobișnuit de mari, care ascund eventuale defecte ale rețelelor interioare.

Aria de operare a societății Aquatim acoperă 100 de localități din județul Timiș, unde sunt montate peste 60.000 de contoare, din care 27.800 în Timișoara. Gradul de contorizare este de 100% în Timișoara și peste 95% în toată aria de operare.