La începutul lunii august Aquatim SA a semnat patru contracte noi, ”Extinderea și modernizarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în orașul Jimbolia”, pentru finalizarea lucrărilor de investiții din fonduri europene, la rețelele de apă și de canalizare din Jimbolia, în cadrul proiectului „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş”. Lucrările au demarat în anul 2012 cu firma spaniolă GEA 21 SA, însă nu au putut fi finalizate în termenii contractuali din motive ce aparțin în totalitate constructorului. Drept urmare, contractul a fost reziliat în cursul anului trecut.

Pentru ca lucrările de investiții planificate pentru Jimbolia să fie finalizate în termenii de eligibilitate ai Proiectului finanțat de Programul Operațional Sectorial, contractul inițial a fost împărțit în patru loturi: ”Extinderea și modernizarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în orașul Jimbolia” – lotul 1, în valoare de circa 6,6 milioane lei, a fost atribuit societății SC Moni Impex SRL, lotul 2, în valoare de aproximativ 8,3 milioane lei, firmei De Stefani Construzioni SRL, lotul 3, în valoare de circa 8,3 milioane lei, asocierii de firme SC Nexmet SRL și SC Marconstruct-Impex SRL și lotul 4, în valoare de aproximativ 9 milioane lei, societății SC Magenta Construcții & Infrastructură SRL. Termenul de finalizare a noilor contracte este de șapte luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Contractul inițial ”Extinderea și modernizarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în orașul Jimbolia”, împărțit în prezent în cele patru loturi, prevede extinderea și modernizarea rețelei de alimentare cu apă pe o lungime de circa 6 km, extinderea sistemului de canalizare cu aproximativ 37 km, testarea și reechiparea a șase foraje și construirea a încă trei foraje pentru alimentarea cu apă a orașului.

Proiectul „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş” este cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial Mediu. Valoarea totală a proiectului este de 509 635 639 lei (118 871 000 Euro) din care: 73,93% fonduri nerambursabile, din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, 13,04% asigurat de Aquatim SA, 11,30% de la bugetul de stat,  1,73% de la autorităţile locale (Consiliul Judeţean Timiş şi Consiliul Local Timişoara).

Proiectul cuprinde investiţii în extinderea şi reabilitarea sistemelor de distribuţie şi de tratare a apei potabile precum şi pentru colectarea şi epurarea apelor uzate în localităţile : Timişoara, Jimbolia, Deta, Sânnicolau Mare, Buziaş, Recaş, Gătaia, Făget, Ciacova, Săcălaz, Sânmihaiu Român şi Utvin. Lucrările însumează: extinderea şi reabilitarea reţelei de canalizare cu aproximativ 200 km, extinderea şi reabilitarea reţelei de apă cu aproximativ 100 km, construcţia a 7 staţii noi de epurare a apei uzate, construcţia a 3 staţii noi de tratare a apei potabile.