Asociația Română a Apei organizeză, între 15 şi 17 mai, la Bucureşti, ExpoApa 2017, eveniment care aduce laolaltă operatori regionali, firme specializate, cercetători, universitari, investitori privați, factori de decizie în administrație. Este cea mai importantă întâlnire între noi, cei implicați și interesați de domeniul apei, întrucât în acest context au loc schimburi de idei, de experiențe profesionale, de informații, sunt sesiuni de conferințe și comunicări științifice, dezbateri și polemici. Este, totodată, un bun prilej pentru a discuta despre realitățile și provocările din acest domeniu, care au și numitori comuni, dar și diferențe.

Visul nostru, al tuturor, este ca economia și industria autohtonă din zona apei și a mediului să treacă de la un nivel low cost, la un model cu servicii oferite care au în spate o valoare adăugată mai mare. Aceasta înseamnă o economie integrată în zona apei, cu dezvoltare simultană a învățământului superior specializat și a cercetării, a producției de tehnologie sau de aparaturădin domeniu.

Acest vis ar putea deveni realitate dacă am reuși, măcar în ceasul al 12-lea, ca după trei programe mari de dezvoltare prin care a trecut sectorul (MUDP, ISPA și POS-ul de Mediu) – programe ce au consolidat acest segment al apei, dar care ne-au arătat și care ne sunt minusurile –, să avem înțelepciunea ca să folosim POIM-ul pentru a transforma sectorul apei într-o zonă de excelență. Ar trebui să vedem că „lecțiile învățate”, care ni se predau de către autoritățile din domeniu, cu ocazia fiecărui început de program nou, nu dau rezultatele scontate.

Gradul de absorbție al fondurilor europene a ajuns la un punct de inflexiune ce nu mai poate fi depășit cu legi, ordonanțe, notificări, proceduri sau reguli, fiindcă se pare că acest sistem și-a atins limitele. Rigiditatea sa, generată de acest tip de proceduri, nu permite corectarea greșelilor sau anomaliilor, inerente, până la urmă, care apar pe parcursul desfăşurării unor lucrări complexe de investiţii. Ar trebui să recunoaștem, în fond, că gradul de absorbție al banilor europeni se joacă pe șantiere, și nu în birourile autorităților centrale sau locale, care, de fapt, s-au transformat, majoritatea, în autorități de control. Pe șantiere este frontul de luptă! Acolo sunt răniții, acolo sunt străzi sparte, cetățeni nemulțumiți, constructori în insolvență sau faliment, consultanți penalizați, subcontractanți care nu-și iau banii, operatori arși cu „corecții și neeligibile”. Ca la război, frontul ar trebui susținut de acasă, de către instituțiile cu rol de management.

Vrem ca instituțiile cu rol de coordonare să fie alături de noi, pornind de la licitații și până în faza de finalizare a investiției. Dorim o recalibrare a sistemului, cu o alocare justă a riscurilor, întrucât în instituțiile care nu-și asumă nici un risc se instalează instinctul de autoconservare, care nu face deloc casă bună cu progresul.

Fiindcă s-a acumulat foarte multă experiență în sistemul apei și deoarece cunoașterea prin practică și exercițiu este, de multe ori, superioară celei academice, este timpul să instituționalizăm eficient colaborarea între teoreticieni și practicieni, încât să transformăm industria apei într-un motor al economiei românești.