Specialiștii Aquatim au avut ocazia de a se pune la curent cu ultimele noutăți din domeniul sistemelor de automatizare și control, din portofoliul firmei Mitsubishi Electric, în cadrul unei sesiuni de instruire organizată de reprezentanții companiei amintite. Prezentarea a inclus elementele cheie ale sistemelor de automatizare, cum ar fi automatele programabile (PLC – programmable logic controller, eng.), interfețele om-mașină (HMI – human machine interface, eng.), componentele software pentru automatizare (LVS), invertoarele și cele mai noi aplicații software de tip SCADA. Reprezentanții companiei au pus accent pe soluțiile de automatizare specifice industriei apei, atât părții de tratare, cât și celei de distribuție a apei potabile.

Marcin Skwarek, specialist din cadrul filialei poloneze a Mitsubishi Europe, a accentuat faptul că au fost prezentate produse dedicate proceselor din stațiile de tratare: „Aplicațiile software dezvoltate de Mitsubishi pentru sistemele SCADA nu se limitează doar la vizualizare și control, funcționalitățile pe care noi le-am prezentat oferă soluții pentru conducerea și monitorizarea stațiilor de tratare și, prin aceasta, îi ajută substanțial pe cei care iau decizii. Am prezentat cele mai noi soluții software și hardware propuse de noi pentru industria apei, folosite deja la nivel internațional.”

La sesiunea de prezentare au participat specialiști din cadrul Aquatim, implicați în activitatea de exploatare a sistemelor de apă și planificare sau urmărire a investițiilor. Atât stațiile de tratare și epurare din Timișoara, cât și cele recent construite de Aquatim în județ, cu bani europeni, dispun de sisteme moderne de automatizare și control, societatea fiind interesată de implementarea acestor soluții la nivel regional.

„Ne-a bucurat interesul celor prezenți pentru soluțiile prezentate, faptul că sunt deja familiarizați cu sistemele de automatizare și foarte deschiși spre inovație, spre noutățile tehnice. Noi am venit pregătiți cu exemple de proiecte implementate în Polonia, Germania, Marea Britanie, Olanda, România, chiar și în Africa de Sud. Soluțiile pe care le-am selectat spre prezentare sunt toate proiecte încheiate cu succes, care au primit referințe foarte bune de la clienții noștri”, a adăugat Raul Chelba, coordonator al echipei de suport vânzări al produselor Mitsubishi Electric în România.

Mitsubishi Electric este un lider mondial recunoscut, cu peste 90 de ani de experiență, în fabricarea, comercializarea și vânzarea de echipamente electrice și electronice utilizate în procesarea informațiilor și comunicații, dezvoltare spațială și comunicații prin satelit, tehnologie industrială, precum și a produselor pentru sectorul energetic,
de apă și apă uzată.