Schimbarea la faţă a Timişoarei, în jurnalul lui Vidrighin - partea 1

Jurnalul de construcţie al canalizării Timişoarei cuprinde consemnarea lucrărilor realizate în perioada 15 mai 1909 – 21 aprilie 1911, însoţite de observaţiile conducerii construcţiei reprezentate de Stan Vidrighin şi de reprezentantul firmei care a luat în antrepriză lucrarea. Jurnalul debutează cu însemnarea din 13 mai a antreprenorului lucrării adresată conducerii construcţiei canalizării generale a oraşului liber regal Timişoara, prin care anunţă începerea lucrărilor, conform înţelegerii prealabile, încă înainte de semnarea contractului, în baza planurilor puse la dispoziţie pentru cele două conducte colectoare principale. În decursul anului 1909, se lucrează la cele două canale colectoare principale de pe malul stâng, respectiv de pe malul drept al Begăi, şi la colectoarele secundare din cartierul Iosefin.

Ca şi custozi ai apei, dar şi ai unui trecut care ne onorează, vă invităm să răsfoiţi aceste pagini de istorie a apei Timişoarei.

Materiale de construcţie

În data de 2 iulie 1910 începe producţia de ţevi de beton pe şantierul firmei amenajat în Fabric. Pentru fabricarea betonului, firma utilizează ciment românesc şi de Portland.
Încă de la început, Stan Vidrighin reproşează constructorului folosirea de pietriş de proastă calitate. În vederea asigurării continuităţii muncii, solicită antreprenorului crearea unui stoc de materiale pentru cel puţin trei zile la fiecare punct de lucru. Acesta însă se scuză susţinând că materialul de construcţie se aduce pe calea ferată ori gara din Timişoara şi nu are suficient spaţiu de depozitare. În plus, întârzierile în livrarea pietrişului se datorează, pe de o parte, verificării oficiale cu întârziere a liniei de cale ferată secundare Coştei-Sâlha, construite tocmai în acest scop, pe de altă parte, faptului că direcţia M.Á.V din Szeged nu poate pune la dispoziţie vagoanele necesare decât începând cu 30 iunie 1909. Din data de 8 iulie urma ca transporturile de pietriş să devină regulate.

Pentru folosirea pietrişului de proastă calitate în compoziţia betonului, Vidrighin ameninţă antreprenorul cu oprirea lucrărilor, apoi, în nota din 27 iunie 1909, ameninţă că va propune consiliului municipal amendarea constructorului cu 200 de coroane, ameninţarea cu amenda repetându-se şi în 10 iulie, fără rezultate vizibile căci, peste câteva zile va constata din nou că pietrişul folosit conţine 10% lut…
Se decide folosirea spărturii din cărămidă în compoziţia betonului de pe fundul şanţului şi în umplerea porţiunii inferioare a acestuia, atât din raţiuni economice, având în vedere faptul că după demolarea fortificaţiilor oraşul dispunea de o imensă cantitate de cărămidă spartă, dar şi din raţiuni practice, pentru o mai bună drenare a apei freatice. Vidrighin propune ca în afara betonului de „cărămidă” să se creeze fante de drenaj în betonul de pe fundul şanţului, care se fie umplute apoi cu spărtură din cărămidă.

Constructorul se plânge de întârzierea cu care sunt livrate capacele pentru căminele de vizitare, ceea ce îl obligă să monteze capace provizorii, ridicând costul lucrării. Apoi, anunţă că, începând cu data de 22 iunie 1910, pe şantierul de ţevi se va folosi şi spărtură de granit, în afara amestecului de nisip şi pietriş.

(traducere din limba maghiară Marlen NEGRESCU)