Efectele schimbărilor climatice sunt un fapt. Orașele se confruntă cu ele, pe mai multe planuri, iar unul din aceste câmpuri de „luptă”, greu încercate, este canalizarea. Rețeaua de canalizare a Timișoarei, în lungime de circa 690 km este unitară, adică preia laolaltă apa uzată provenită din gospodării și apa din precipitații, scursă de pe străzi, alei, clădiri etc. „Încărcarea” adusă de ploile torențiale sistemului de canalizare este una extraordinară, sistemul intrând, la propriu, sub presiune, atunci când fluxul de apă preluat este peste limitele proiectate, depășește de peste 10 ori debitul obișnuit și antrenează tone (!) de șervețele umede, bețișoare de urechi și alte deșeuri ce nu ar avea ce căuta în canalizare. De aici până la refularea canalizării în stradă mai e doar un pas.

Standardele de proiectare se vor schimba cu certitudine, pentru obiceiurile proaste se întrevede o rază de speranță, însă până atunci, companiile de apă sunt cele care trebuie să găsească soluții pentru a contracara riscul de a avea străzile inundate la fiecare ploaie puternică.

Au început lucrările pe strada Emile Zola

Aquatim a implementat în decursul ultimului an, în câteva puncte vulnerabile ale rețelei de canalizare din Timișoara, soluții tehnice care rezolvă preluarea unor cantități mari de apă de ploaie, la averse puternice. Pasajele CFR Jiul și Popa Șapcă sunt deja prevăzute cu astfel de sisteme menite să asigure evacuarea apei de ploaie, respectiv funcționarea canalizării și în situații limită.

Compania de apă timişeană a demarat recent o lucrare de modernizare, pe strada Emile Zola din Timișoara, prin care se va introduce un colector paralel de canalizare, pentru preluarea și acumularea cantităților mari de precipitații. Laurențiu Maier, șeful Serviciului Proiectare din cadrul Aquatim precizează: „Este vorba de un tronson de conductă din poliester armat cu fibră de sticlă, cu diametrul de 1400 mm, cuplat cu colectorul stradal existent, care va prelua și acumula volume mari de apă pluvială, când este depășită capacitatea colectorului principal. Acestea vor fi eliberate ulterior în canalizare.”

Lucrarea de pe strada Emile Zola costă 600 de mii de lei și va fi finalizată în toamna acestui an. Departamentul care pregătește proiectele de investiții ale Aquatim a finalizat documentația necesară pentru alte două soluții similare de preluare și acumulare a apei de ploaie în situații de urgență, la pasajele CFR Gh. Lazăr și C. Brediceanu, unde vor fi instalate stații de pompare și sisteme de automatizare pentru deversarea controlată în rețeaua de canalizare.