Jurnalul de construcţie al canalizării Timişoarei cuprinde consemnarea lucrărilor realizate în perioada 15 mai 1909 – 21 aprilie 1911, însoţite de observaţiile conducerii construcţiei reprezentate de Stan Vidrighin şi de reprezentantul firmei care a luat în antrepriză lucrarea.

Continuăm aici seria reproducerilor din jurnalul lucrărilor de construcţii.

Drumuri deteriorate

O altă sursă de neînţelegeri între conducerea construcţiei canalizării şi antreprenor este depozitarea pământului rezultat din excavarea şanţurilor. În mai multe rânduri, Vidrighin îl acuză pe antreprenor că nu transportă materialul la locurile stabilite, de pildă la vechiul canal sanitar şi la terasamentul de cale ferată. Apoi, că depune pământul fără aprobare pe terasamentul căii ferate aparţinând fabricii de spirt, iar prin transportarea neglijentă a pământului cu căruţele a fost distrus asfaltul. Antreprenorul solicită permisiunea de a transporta materialul rezultat din excavare de pe strada Tirol (azi, Ciprian Porumbescu), deoarece împiedică circulaţia.

Într-o notă din 27 octombrie 1909, Vidrighin menţionează că strada Úri (azi, Bv. General Ioan Dragalina) a fost spartă pe o vreme ploioasă, în ciuda protestelor sale, antreprenorul promiţând că va termina lucrarea şi va repara carosabilul; în plus, solicită transportarea pământului suplimentar de pe străzile unde canalizarea a fost terminată, repararea carosabilului pentru redarea lui în circulaţie, urmând ca, în caz contrar, firma să suporte cheltuielile necesare.

Conductele de gaz – prioritatea zero!

Cu ocazia săpării canalului trebuia evitată distrugerea conductelor de gaz. Constructorul a învinuit societatea de gaz de distrugerea carosabilului. Aceasta a săpat un şanţ adânc de 1,5 m, în paralel cu conducta colectoare principală. După astuparea şanţului, drumul s-a lăsat în mai multe locuri.

Probleme au fost în continuare cu vechea canalizare a oraşului, în special în zona Cetate, unde străzile sunt mai strâmte. Deşi conducerea construcţiei a pus la dispoziţia constructorului planurile vechii canalizări din Cetate, aceasta rămâne subiect de controversă şi acuzaţii reciproce între cele două părţi. În nota din 31 martie 1910, constructorul atrage atenţia asupra faptului că o porţiune a colectorului principal din dreapta, care trece pe lângă cazarmă, este situată între vechiul canal şi zidul cazărmii, distanţa dintre cele două construcţii fiind foarte mică şi terenul nisipos, firma nu îşi asumă riscurile pentru fisurile şi daunele care pot apărea la cele două construcţii după efectuarea săpăturilor şi pomparea apei. În faţa teatrului trebuie construit un canal provizoriu. De asemenea, la construirea colectorului principal drept pe porţiunea dintre piaţa Hunyadi (Iancu Huniade) şi str. Rezsö (azi Alba Iulia) trebuie închis vechiul canal, iar apele reziduale trebuie evacuate prin pompare peste colectorul nou în vechiul canal.

(traducere din limba maghiară Marlen NEGRESCU)