Stația de epurare a oraşului Timişoara a fost proiectată şi construită de inginerul Stan Vidrighin, fiind printre primele din ţară. Lucrările de construcţie au început în anul 1909, iar staţia a fost pusă în funcţiune în data de 26 octombrie 1912. Capacitatea nominală era de 570 l/s, fiind prevazută doar cu treaptă mecanică. Categoric, demersul a fost o realizare remarcabilă pentru acea perioadă, atât din punct de vedere ingineresc, cât şi al managementului de proiect. Au fost mobilizate resurse impresionante, oameni, fonduri și logistică, într-o vreme în care astfel de megaproiecte erau la început de drum. Indiscutabil, Stan Vidrighin a lăsat o amprentă puternică asupra oraşului, iar staţia de epurare a reprezentat pentru el întâlnirea cu destinul. Proiectul i-a conturat viziunea şi a dat sens realizărilor sale viitoare.

Primul obiect al stației, amplasat chiar după unirea celor două colectoare de pe malul stâng și drept al râului Bega, a fost deversorul, unde se făcea separarea apelor pluviale de apele uzate menajere. După trecerea prin grătarele rare, erau trimise spre procesul tehnologic. Post epurare, aceste ape erau pompate în Bega. În cazul ploilor torenţiale, la depăşirea pragului deversor, apele pluviale erau evacuate în Bega, prin intermediul a trei pompe centrifuge acţionate de maşini cu aburi. Centrala termică pentru producerea aburului tehnologic era prevăzută cu două cazane tip Cornwall şi două cazane tip Schlick.

În anul 1968, a avut loc extinderea staţiei la capacitatea de 1.000 l/s. Pe lângă dezvoltarea treptei mecanice de epurare, cerinţele legate de protecţia calităţii emisarului au impus şi realizarea unei trepte biologice. Ulterior, în paralel cu instalaţiile de epurare, s-a realizat şi o staţie nouă de pompare pentru ape pluviale, prevăzută cu deversor. Staţia refula apa direct în Bega şi avea o capacitate instalată de 14.000 l/s.

Între trecut şi viitor

În anul 2000, Aquatim a identificat în programul ISPA o oportunitate de finanţare pentru reabilitarea tehnologiei de tratare a apelor uzate din Timişoara, astfel încât calitatea efluentului să respecte standardele europene prevăzute în Directiva privind apele uzate urbane. Programul a avut un buget total de peste 45 de milioane de euro, din care 70% din fonduri au fost nerambursabile. Circa 30 de milioane de euro din valoarea totală au fost alocate pentru reabilitarea staţiei de epurare.

Lucrările prevăzute pentru retehnologizarea completă a staţiei, finalizate în anul 2011, au condus la realizarea unui flux modern de tratare mecano-biologică, echipat cu utilaje performante. Tehnologiile folosite asigură respectarea normelor naţionale şi europene de calitate a efluentului. S-au creat astfel premisele unei dezvoltări, atât ca flux tehnologic, în ceea ce priveşte tratarea avansată, cât şi ca extindere a capacităţii de tratare.

Tehnologia actuală

Apa preluată din sistemul de canalizare al oraşului, prin cele patru colectoare principale, intră în staţia de epurare şi parcurge, înainte de deversarea în râul Bega, o treaptă mecanică şi o treaptă biologică avansată de epurare.
Treapta mecanică este compusă din patru grătare rare şi dese, prevăzute cu dispozitive de spălare, compactare şi depozitare a deşeurilor. Staţia de pompare a apei menajere este formată din patru pompe submersibile Flygt cu un debit de 1000 l/s (regim 3A+1R) care asigură transportul apei la patru linii de deznisipare, cuplate cu separatoarele de grăsimi. Nisipurile sunt spălate şi depozitate în containere speciale, iar grăsimile sunt depozitate într-un concentrator.

Când debitele influente depăşesc capacitatea proiectată, excesul de apă uzată este preluat de patru bazine de stocare de prima ploaie. Când şi acest debit este depăşit, surplusul trece printr-un grătar cu curăţare automată şi apoi este pompat direct în râul Bega.

Treapta biologică include procesul de nitrificare-denitrificare și tratarea chimică a fosforului. Bazinul biologic are un volum de 106 600 mc, divizat în patru linii. Fiecare linie asigură realizarea denitrificării şi a nitrificării, fiind prevăzută cu recirculare externă și internă. Nămolul biologic în exces este stocat în bazine, îngroşat și deshidratat cu ajutorul polielectrolitului. Stația este prevăzută cu o instalaţie de dozare a polielectrolitului.

Modernizarea staţiei de epurare din Timişoara are ca efect reducerea poluării mediului înconjurător (apă, aer, sol) şi realizarea unei protecţii sporite a sănătăţii populaţiei din vecinătate şi a personalului de exploatare. Astfel, s-a realizat un pas important spre alinierea la normele tot mai severe ale Uniunii Europene din domeniul protecției mediului, dar și un pas nou de asimilare în schema clasică a staţiilor de epurare din România a unor tehnologii performante cu eficienţă ridicată şi impact redus asupra factorilor de mediu.

Astfel că, de la o idee revoluţionară a unui om providenţial, staţia de epurare care-i şi poartă numele – Stan Vidrighin – este, astăzi, o certitudine pentru Timişoara şi timişoreni!