Un proiect propus de ECO CLUB Timișoara și susținut de Aquatim
Săptămâna aceasta a fost lansat un proiect de educație ecologică, inedit – ”Borcanul cu Ulei”, o premieră în Timișoara, inițiat de actrița Ana Munteanu, dezvoltat și implementat împreună cu Asociația ECO CLUB Timișoara.
Potrivit Anei Munteanu și Asociației ECO CLUB, proiectul presupune colectarea uleiului alimentar utilizat la gătit cu ajutorul unor borcane furnizate personal, transportate apoi până la locul de depozitare cu un mijloc de transport eco: un cargo-bike. Educația ecologică oferită și soluțiile alternative propuse în vederea colectării corecte a uleiului alimentar uzat în urma gătitului (care, de obicei, se aruncă în chiuvetă direct în rețeaua publică de canalizare), sunt pilonii motivaționali care susțin proiectul.
Scopul proiectului “Borcanul cu Ulei” este conștientizarea și informarea cetățenilor cu privire la efectul unui simplu gest negativ – aruncarea uleiului uzat prin chiuvetă în canalizare – asupra apei, rețelei publice de canalizare, naturii și, totodată, asupra calității vieții fiecărui om în parte.
Se dorește ca proiectul ”Borcanul cu Ulei” să fie un model de bună practică adresat tinerei generații, prin exemplul propriu: ”Un gest dedicat generației care urmează după noi, iar dacă generațiile din fața noastră au făcut gesturi prin care demonstrau că nu le pasă ce rămâne după ei, noi trebuie să arătăm că suntem generația de părinți lucizi, responsabili, care preferă educația prin exemplul propriu”, a declarat inițiatoarea proiectului, Ana Munteanu.
Cum se colectează uleiul de bucătărie uzat?
În ceea ce priveşte derularea propriu-zisă a proiectului, procedura presupune că în fiecare sâmbătă va avea loc colectarea uleiului folosit, fiecare borcan având inscripționat pe el atât instrucțiunile de colectare ale uleiului, cât și un număr special de telefon – unde se vor face programările colectării borcanelor cu ulei, de la persoane fizice. După colectarea borcanelor cu ulei, acestea vor fi depozitate şi mai apoi redirecţionate către un agent economic colector final, Respiră Verde, care va recicla uleiul. Banii obtinuți din vânzarea uleiului alimentar uzat colectat vor fi directionați spre susținerea reabilitării Școlii Waldorf – Grădinița și pentru cheltuielile de întreținere ale proiectului.
Avantajele colectării uleiului uzat
Uleiul alimentar folosit la gătit ajuns în mediu poluează apa și solul. S-a constatat că 1 litru de ulei alimentar uzat poluează 1 milion de litri de apă, atât cât consumă un adult în 14 ani de zile. Totodată, 1 litru de ulei alimentar uzat aruncat pe sol afectează fertilitatea acestuia pe o perioadă de cinci ani, timpul necesar acestui deșeu ca să se descompună.
Mai mult decât atât, uleiul alimentar aruncat în chiuvetă sau în toaletă se amestecă cu părul din instalațiile interioare de canalizare ale consumatorilor casnici. Din acest amestec se formează un săpun care înfundă racordurile. De aceea, unul din principalele subiecte semnalate de consumatori la dispeceratul Aquatim îl reprezintă înfundarea și refularea canalizării în gospodării. În plus, uleiul care ajunge prin sistemul de canalizare la stația de epurare a apelor uzate afectează procesul tehnologic – ”o încărcare mare a influentului (apa uzată din canalizare) cu ulei uzat presupune o creștere a consumului energetic și a substanțelor chimice care ajută la separarea apei de grăsimi”, explică Elena Săvescu, șef Secție canal în cadrul Aquatim. Mai mult decât atât, lunar se adună 80 mc de grăsimi care sunt transportate cu un utilaj special, de către o firmă, într-o altă localitate, unde se incinerează. Toate aceste acțiuni presupun creșterea costurilor de exploatare, costuri care se regăsesc în tariful pentru serviciile de canalizare.
Implicarea tinerei generații în proiectul ”Borcanul cu Ulei”
Generația de copii, care acum încă se mai bucură de parcuri verzi și resurse de apă potabilă, trebuie educată să respecte natura și să-i dăruiască acesteia din timpul și energia lor. Și cum cea mai bună educație se face în familie, implicarea celor mici în activitatea de colectare a uleiului uzat poate să fie o activitate de responsabilizare și un bun început în educația ecologică timpurie.
Fiecare colectare de ulei va fi făcută de către Ana Munteanu și fiul ei, Ari, în vârstă de doi ani și jumătate, care se vor deplasa cu cargo-bike-ul în fiecare sâmbătă pentru a colecta uleiul uzat de la familiile care vor dori să se alăture proiectului. Prezența lor, împreună, pe cargo bike, este mai mult decât o plimbare prin oraș, este și ”o imagine pe care vrem s-o dezvoltăm și promovăm în cadrul proiectului, fiind foarte important ca noile generații de părinți să schimbe anumite obiceiuri nesănătoase din familie”, susțin inițiatorii proiectului.
Recipientul în care se va depozita uleiul alimentar uzat este un borcan de sticlă, personalizat cu sigla proiectului, cu insctrucțiuni de colectare și numărul de telefon pentru programarea colectării (0727.241.114 sau formular online pe www.borcanulcuulei.ro). Este important de reținut că activitatea de colectare a uleiului se va face numai după răcirea și strecurarea acestuia.
Prima ieșire cu cargo-bike-ul va avea loc duminică, 24 mai 2015, în cadrul evenimentului Cochete pe Biciclete, organizat de Fundația Bega sub marca Verde pentru Biciclete. Atunci se vor distribui sacoșe ECO CLUB Timișoara și borcane pentru colectarea uleiului alimentar uzat.
www.borcanulcuulei.ro