180 de copii, însoțiți de cadre didactice, s-au înscris până acum la programul de activități educative din „săptămâna apei”, 19-23 martie, ce va avea loc la Centrul experimental Aquapic, din Timișoara.

Activitățile, organizate de Aquatim în colaborare cu Administrația Bazinală de Apă Banat, sunt dedicate Zilei Mondiale a Apei și se adresează copiilor între 5 și 12 ani. Acestea sunt interactive și se bazează pe ideea de educație prin joc. Copiii care vor vizita Aquapic vor afla, astfel, ce nu trebuie să ajungă în vasul de toaletă, respectiv în canalizare, care este circuitul apei în natură și cum se construiește o rețea de canalizare.

Activitățile educative din „săptămâna apei” sunt înscrise în programul național al Anului European al Patrimoniului Cultural. În perioada anunțată, Uzina de Apă Industrială este deschisă vizitatorilor, zilnic, între orele 11 și 13. Clădirea vechii uzine, construită în 1916, a fost proiectată de Laszlo Szekely. În prezent nefuncțională, uzina este păstrată într-o stare foarte bună, cu utilajele originale bine conservate.

Unde ne găsiți?

Adresa centrului Aquapic este str. Frederic Mistral nr.1, acces cu transport public – tramvai 1 și 2, stația Lalelelor sau troleibuz 11, stația Virgil Economu.

Activitățile au loc în aer liber, în caz de vreme nefavorabilă, acestea vor fi reprogramate.

Cadrele didactice interesate ne pot contacta pe e-mail, la aquapic@aquademica.ro, sau telefonic, la 0256 201 370 – Aquatim, Birou Comunicare și Relații Publice.

Centrul experimental pentru copii Aquapic, amenajat în anul 2017 în incinta uzinei vechi de apă industrială, de către Aquatim, fundația Aquademica și Asociația Urban Survey, a beneficiat de o finanțare ING Bank România, prin câștigarea concursului național de proiecte Urbaniada. Centrul se va deschide după Paști, săptămâna dedicată apei fiind doar o „avanpremieră” a activităților tematice educative ce vor avea loc aici, din primăvară până în toamnă.