Plouă pe Saturn. Mai bine spus, din și printre inelele misterioasei planete. Cum și dacă și cât din „ploaia inelelor” străbate norii deși ai gigantului gazos pentru a ajunge să cadă în cerurile lui Saturn rămâne încă o chestiune științifică în dezbatere.

Noutatea vine recent din lumea academică, în urma analizei datelor culese de una din cele mai de succes misiuni de explorare planetară din ultimii ani, Cassini-Huygens. Misiunea Cassini a fost o colaborare între NASA, Agenția Spațială Europeană și Agenția Spațială Italiană. În anul 1997, sonda Cassini și „pasagerul” său, modulul de explorare Huygens, au fost lansate în spațiu, ținta fiind cea mai frumoasă (spun unii!) planetă a sistemului solar și lunile sale înghețate. De-a lungul călătoriei sale, Cassini a trimis pe Pământ imagini și date ce au conturat lumi îndepărtate, de o frumusețe stranie și tulburătoare. Lacuri și râuri din metan lichid, pe Titan, cea mai mare dintre lunile saturniene, geizere de gaz și gheață țâșnind dintr-un ocean ascuns sub o crustă înghețată, pe Enceladus, un ciclon uriaș, de formă hexagonală, deasupra polului nord al lui Saturn, iată numai câteva dintre descoperirile inedite ale misiunii Cassini.

Un Emmy pentru „Grand finale”

După 20 ani și 4,7 miliarde de kilometri în spațiu, 290 de orbite parcurse în jurul lui Saturn și peste 350.000 de imagini transmise, sonda Cassini a avut parte, anul trecut, de un sfârșit spectaculos, orchestrat impecabil. A plonjat de 22 de ori prin spațiile înguste dintre inelele lui Saturn, înscriind-se pe orbite tot mai apropiate de planetă, până când a intrat în atmosferă și s-a dezintegrat. În tot acest timp a continuat să transmită date valoroase pe Pământ, inclusiv referitoare la ploaia inelelor, „înghițită” de sondă, la propriu. Pentru modul în care a prezentat finalul grandios al misiunii Cassini, NASA a primit, în toamna acestui an, un premiu Emmy la categoria program interactiv excepțional.

Huygens, landerul ESA și-a încheiat cu succes misiunea mai devreme, în 2004, prin debarcarea pe Titan. „Aterizarea” este un record, luna lui Saturn fiind cel mai îndepărtat loc unde a ajuns un obiect zburător făcut de mâna omului. Imaginile surprinse de Huygens sunt inedite și ne arată forme de relief straniu de asemănătoare cu cele terestre – albii secate de râuri, dune, pietre. Asemănările se opresc aici. Misiunea Cassini a dezvăluit că satelitul saturnian are o atmosferă formată preponderent din metan, iar temperatura la suprafața sa este de minus 180 de grade Celsius. „Pietrele” de pe Titan sunt apă înghețată, iar „apa” un amestec de hidrocarburi lichide.

Despre inelele lui Saturn se știa că sunt formate, în proporție de peste 95%, din apă înghețată. Ploaia inelelor era, așadar, previzibilă, dar datele culese de Cassini i-au surprins pe cercetători. Particulele care cad din inele au sub 25% apă. Ele mai conțin metan, substanțe organice, dioxid de carbon și amoniac. În ce privește debitul precipitațiilor, nu plouă, ci toarnă. Datele indică între 4,5 kilograme și 45 de tone de materie pe secundă! La un an după ce Cassini și-a încheiat misiunea, „moștenirea” sa, un volum umens și complex de informații, promite încă numeroase descoperiri interesante. Ploaia inelelor, spun oamenii de știință, ar putea fi parte a unui proces ciclic, de regenerare a acestora.

Imagini: https://solarsystem.nasa.gov