Într-o definiție exactă, via specialiștii americani, risipa de mâncare este, citez, „cea mai prostească problemă globală de mediu”! Nu e nimic ironic în această definiție, dimpotrivă, e iritant și motivant. În condițiile în care studiile arată că aruncăm 40% (mulți au ridicat deja scala către 50%) din toată mâncarea pe care o producem și, odată cu ea, „ucidem” toată energia consumată în procesul de obținere a ei – sădit, îngrijit, crescut, împachetat, transportat, livrat – oamenii nu pot fi definiți altfel, cu scuzele de rigoare, decât…inconștienți, superficiali și lipsiți de empatie. Trist.
Gândiți-vă că dacă mâncarea aruncată ar fi, metaforic vorbind, o țară, ea ar fi a treia cea mai mare poluatoare cu carbon!
Trezirea la realitate a omenirii este o chestiune de bun simț până la urmă, exact ca și în cazul celeilalte probleme majore generate de plasticul ucigaș, ajuns în mările și oceanele planetei. Soluții inovative există, tot ce lipsește este interesul real și efortul internațional conjugat. Contradicția este răvășitoare: în timpul în care noi aruncăm tone de mâncare, săracii lumii mor de foame. La propriu!
În Statele Unite, din această perspectivă, nu se doarme. Americanii au creat numeroase aplicații de telefon, cum ar fi Food Cowboy, gândite special pentru a interveni și ajuta oamenii săraci, luând mâncarea de la cei care nu mai au nevoie de ea. Restaurantele, localurile, fast food-urile, toate afacerile create pentru a livra mâncare, utilizează, cu succes, această aplicație, pentru a dona surplusul de mâncare, la sfârșitul fiecărei zile. Vorbim practic despre o bancă de alimente și despre o idee caritabilă extraordinară! Lanțul acestui demers are toate verigile foarte bine stabilite, astfel că se constituie transporturi gigant de mâncare, există un responsabil pentru livrarea acesteia în lume, sarcina lui fiind aceea să se asigure că totul ajunge acolo unde este cea mai mare nevoie de ea.
În egală măsură, în supermarketingurile americane, toate fructele și legumele rămase, după diverse promoții și nu numai, sunt direcționate către puncte speciale de colectare.
Nu e, deci, o noutate că există soluții pentru depășirea uneia dintre cele mai mari cauze ale schimbărilor climatice, așa cum este definită risipa alimentară.
La capitolul statistică, locuitorii Uniunii Europene, în frunte cu cei din Marea Britanie, risipesc 22 de milioane de tone de hrană pe an, conform unui studiu realizat chiar la cererea UE și publicat în Environmental Research Letters.
Studiul a fost alcătuit pe baza datelor furnizate de șase cercetări naționale despre risipa alimentară — Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Finlanda, Germania și România. Realizatorii studiului au admis că au avut și au dificultăți în a măsura foarte fidel risipa, din cauza absenței unor date fiabile, însă au încercat să o cuantifice prin consumul de resurse care a servit la producerea ei (apă și azot).
Ca o curiozitate, fiecare britanic risipește echivalentul unei cutii de conserve pe zi. Despre noi, românii? Datele ne bucură, căci suntem cel mai puțin risipitori dintre locuitorii statelor studiate, adică risipim… un măr pe zi de persoană!
Dincolo de studii și analize amănunțite, problema rămâne. Ea, tot ca și în cazul animalelor marine moarte din cauza plasticului, își arată urâțenia concretă prin imagini cutremurătoare ale unei Africi triste – dar nu numai, căci se moare de foame în toată lumea! – și ale spiritului uman învins și decimat.
Când știm că putem evita aceste drame incredibile…ce ne mai oprește?
