Pesemne că ne trebuia o nouă epidemie periculoasă (ce se transformă pe zi ce trece în pandemie) pentru a realiza o evidență, explicată atât de logic de către specialiști: animalele transmit oamenilor boli fatale, îndeosebi când acestea sunt manevrate în condiții improprii și când carnea se consumă crudă!

„Manipularea produselor de carne crudă – indiferent că vorbim de liliac, că acolo (în China n.r.) se vând și lilieci în piețe, șerpi, tot felul de gângănii, toate chestiile astea pot fi contaminate, pentru că au secreții pe ele. Secreția este cea care conține virusul, nu carnea în structura ei!”, este declarația edificatoare a profesorului doctor Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, conform Digi 24.

Ceea ce trăim în prezent este în opinia profesorului rezultatul unui “malpraxis cu natura”.

„Ni s-a spus: mănânci carne de porc, mănânci carne de vacă, mănânci curcan și ce-om mai mânca. În momentul în care accesăm alte specii, care au un alt pattern din punct de vedere al structurii, se realizează ceea ce se cheamă facilitarea saltului între specii. Aceste coronavirusuri nu sunt specifice omului, ele sunt specifice animalelor, celelalte categorii de vietăți de pe Terra. În momentul în care noi nu folosim focul ca să procesăm alimentele nu facem altceva decât să lăsăm libertate acestor microorganisme să facă saltul între specii”, a mai declarat Streinu-Cercel.

Epidemia de coronavirus din China continuă să se extindă amenințător. Ultimul bilanț a ajuns la peste 300 de morți și peste 14.000 de îmbolnăviri în cel puțin 16 țări.

Jumătate de secol de boli grave, via animale

În ultimii 50 de ani, boli periculoase s-au transmis, periodic, de la animale la om, iar acest lucru se va întâmpla tot mai des, în condițiile schimbărilor climatice și afectării agresive a ecosistemelor planetei.

Foto: Mediafax

Pandemia SIDA, declanșată de virusul HIV, la începutul anilor ’80, provine de la maimuțe.

Pandemia de gripă aviară, din anii 2004-2007, provine de la păsări, iar, în 2009, porcii s-au aflat la originea gripei porcine.

Sindromul acut respirator (SARS) a venit de la lilieci, animale care se află și la originea bolii Ebola.

Animalele sunt purtătoarele unei game extrem de variate de agenți patogeni – bacterii sau viruși – care pot provoca tot felul de boli. Pentru a supraviețui și evolua, acești patogeni au nevoie să infecteze cât mai multe „gazde”, iar „saltul între specii” reprezintă o astfel de modalitate…

Realitatea este că, în funcție de „noutatea” virusului respectiv capacitatea organismului uman de a produce anticorpi, rata deceselor diferă de la o boală la alta.

O statistică neagră arată, spre exemplu, că epidemia de gripă spaniolă a ucis cam tot atâția oameni cât primul și al doilea război mondial la un loc, undeva între 50 și 100 de milioane. numărul total de victime al celor două deflagrații mondiale fiind în jur de 80 de milioane!

În cazul coronavirusului, rata de mortalitate este, în acest moment, de aproximativ 2%, dar numărul de persoane infectate a depășit deja pe cele din cazul SARS.

O altă statistică, importantă din această perspectivă, arată că, în prezent, 55% din populația planetei trăiește în mari așezări urbane, comparativ cu 35%, cât era acum 50 de ani, iar marile orașe “dețin“ vietăți din păcate amenințătoare pentru sănătate: șobolani, păsări, ratoni, veverițe, vulpi, șacali sau maimuțe. Dacă mai punem la socoteală culturile în care oamenii mănâncă astfel de animale…pericolul devine evident, major, chiar fatal.

Sfatul pe care l-am primit cu toții în copilărie devine, astfel, obligatoriu și salvator: mâini curate. Spălatul mâinilor este, oricât ar părea de banal, vital! Mai ales în ultimii ani care nu ne-au ferit deloc de surprize urâte, transformate adesea în tragedii planetare…