Plastic Free July, Iulie fără plastic, este o mișcare globală ce reunește milioane de oameni în căutarea soluțiilor pentru stoparea poluării cu plastic. Inițiată și condusă de o organizaie australiană de entuziaști ai mediului, Iulie fprp plastic, acum la a zecea ediție, ne propune o viziune în care străzile, oceanele și comunitățile să fie unelemai curate.

Soluția propusă de australieni este una simplă și constă într-o provocare adresată oamenilor obișnuiți, sau mai bine zis, oricăruia dintre noi. Plastic Free July oferă resurse și idei ce pot ajuta milioane de persoane din lume să reducă cantitatea de deșeuri din plastic generată în fircare zi, în fiecare zi acasă, la muncă, la școală, pe stradă. Cum? Aducând acasă mai puțin plastic de unică folosință, făcând alegeri mai responsabile la cumpărături, schimbându-ne puțin câte puțin comportamentul de consum.

Paiele din plastic, pungile de unică folosință și multe altele cu care care ne-am obișnuit nu sunt de fapt necesare, iar filozofia din spatele mișcării Plastic Free July se bazează pe faptul că o mică schimbare multiplicată de milioane de ori va duce la o diferență enormă în societate și economie. Este posibil, spun inițiatorii mișcării, ca prin astfel de mici inițiative repetate să găsim alternative ce pot deveni noi obiceiuri.

Mișcarea a inspirat peste 250 de milioane de participanți în 177 de țări. Site-ul https://www.plasticfreejuly.org/ îi așteaptă, cu o mulțime de detalii interesante, pe cei care doresc să ocolească materialele plastice de unică folosință în iulie (și nu numai!), să se inspire din experiența altora sau să îi învețe pe alții, la rândul lor, cum să facă acest lucru.