Azi plânge cu lacrimi de fată, mâine râde cu râs de fată, se spune, și pe bună dreptate, despre capricioasa lună aprilie. Ca să îi iertăm capriciile, aprilie ne lasă însă în prag, un buchet generos de culori și arome. Narcise, zambile, lalele, margarete și bujori, florile lui aprilie fac să dispară ca prin farmec orice amintire a iernii.

În luna aprilie înflorește, în Cazanele Dunării, pe versanții abrupți ai Ciucarului Mare, laleaua bănățeană. O floare fără miros, de un galben intens, a fost descoperită cu mai bine de 100 de ani în urmă de botanistul Vincze von Borbás⁠, cel care i-a dat numele științific de Tulipa hungarica. Laleaua de Cazane, cum mai este cunoscută, este o specie endemică, protejată prin lege. Singurul loc din lume unde o găsim este pe Clisură, pe malul românesc al defileului Dunării. De pe malul sârbesc, unde era mult mai puțin răspândită, a dispărut de câțiva ani.

Între opt și nouă mii de exemplare înfloresc la început de aprilie, spun reprezentanții Parcului Natural Porțile de Fier, care se ocupă cu monitorizarea acestei plante unice, an de an. Amenda pentru un fir de lalea de Cazane rupt sau un bulb smuls este de 10.000 de lei, dar niciunul dintre angajații parcului nu-și amintește să fi fost cineva amendat vreodată. Floarea își împarte arealul cu vipera cu corn. Și chiar de n-ar fi așa, zona este practic inaccesibilă, cu pante abrupte și pereți de stâncă aproape verticali.

Sute de turiști vin în fiecare an să admire, de pe apă, din apropierea peșterii Veterani, spectacolul lalelei înflorite, ce îmbracă într-o mantie galbenă pereții Cazanelor Mari, cam pe toată durata lunii aprilie. Trebuie spus că micuța lalea este mândria Parcului Natural Porțile de Fier și apare pe emblema acestuia.

Cum era de așteptat, în jurul acestei mici minunății s-au țesut și întrețesut povești. Una dintre legendele lalelei bănățene este o versiune locală a poveștii unversale a iubirilor ce stau sub o stea fără noroc. Se spune că demult de tot o fată dintr-un sat de pe Clisură se îndrăgostise de un păstor ce venea cu turmele pe Ciucarul Mare. Cum părinții fetei nu vedeau cu ochi buni relația, îndrăgostiții se întâlneau pe ascuns. Într-o seară, fata, îmbrăcată într-o frumoasă rochie galbenă, nu a mai ajuns la întâlnire. A rătăcit drumul și a alunecat pe stânci. În urma ei, au rămas agățate de colții din piatră ai muntelui, fășii galbene… O altă poveste, ce lasă loc pentru posibilitatea unui final fericit sau măcar mai puțin dramatic, are ca eroină o mică „cenușăreasă” localnică. Veșnic hărțuită de mama sa vitregă, fetița se refugia adesea pe mal, să plângă în voie, nevăzută și neauzită. Din lacrimile ei, au răsărit frumoasele lalele…

Foto: sharethis.ro (preluat de pe Cunoaște lumea)