În perioada 16-17 octombrie, în perimetrul Stației de Epurare Stan Vidrighin Timișoara, de pe strada Păstorilor nr. 1, se va desfășura ediția a treia a Conferinței Internaționale Eco-Impuls, cu tema „Viitorul serviciilor publice”.

Eco-Impuls este un forum de discuții științifice susținute de specialiști din domeniul apei, din România și Germania, de reprezentanți ai operatorilor de servicii publice, companii de prestigiu furnizoare de echipamente sau prestatoare de servicii, reprezentanți ai mediului universitar şi ai institutelor de cercetare. Domeniile principale cărora Eco-Impuls se adresează sunt apă-canal şi deşeuri. În paralel cu partea științifică, va exista și una expozițională, de prezentare a ofertei, produselor firmelor participante, cu standuri profesioniste și specialiști care vor oferi detalii generale.

Conferința internațională Eco-Impuls este organizată de Fundația româno-germană Aquademica, Aquatim SA, Asociația Română a Apei – Comitetul Teritorial Vest și Universitatea Politehnica Timișoara.

Numeroși specialiști și lectori străini revin la Timișoara cu drag, precum în a doua lor casă. Eco-Impuls 2014 își propune să întărească acest sentiment pentru că mizează pe o întâlnire multiculturală, cu oaspeți din această parte a Europei, cu preponderență din Germania, care să atingă probleme științifice de actualitate, menite să ne facă viața mai ușoară și sănătoasă. Suntem nerăbdători să ne revedem cu partenerii noștri germani, cei care ne-au fost de mare ajutor, în toți acești ani, ne-au împărtășit din experiența lor impresionantă din domeniu, ne-au călăuzit în activitatea deloc ușoară pe care cu toții o desfășurăm. Avem confirmări numeroase și lucrări științifice interesante.

Eco-Impuls 2014 va avea două direcții importante de acțiune: forumul științific de lucrări și discuții, pe numeroase teme, în contextul schimbărilor legislației europene din domeniu, de la necesitatea alinierii rapide la trendul internațional, pregătirea profesională în meseriile de mediu cu ajutorul modelelor practice, la provocări pentru managementul comunal al deșeurilor, respectiv inaugurarea Stației de Epurare de la Recaș.

Inaugurarea Stației de Epurare Recaș se va desfășura joi, în prima zi a conferinței Eco-Impuls, în prezența ministrului Mediului și Schimbărilor Climatice, Attila Korodi și a oficialităților administrației publice locale și județene. Până la această oră, și-au anunțat participarea peste 20 de lectori germani din zona serviciilor publice muncheneze.

Deschiderea oficială a conferinței Eco-Impuls 2014 va avea loc joi, 16 octombrie, ora 10, la sediul Stației de Epurare Stan Vidrighin.

Vă așteptăm să fiți alături de noi, în cele două zile de conferință!